Primăria Municipiului Timișoara continuă strategia pe termen lung de recuperare și valorificare a patrimoniului și face demersuri pentru achiziționarea unui imobil situat în cartierul istoric Iosefin, pe strada Treboniu Laurian nr. 10. Imobilul poate fi adaptat pentru nevoi comunitare: spații pentru educație (grădinițe, creșe), sănătate (centre medicale) sau activități culturale.
Construit pe trei niveluri (demisol, parter și etaj), cu o suprafață utilă de peste 780 mp și o curte generoasă de peste 260 mp, acest imobil istoric este scos la vânzare de către proprietar la prețul de 650.000 de euro. Valoarea de piață, stabilită de un evaluator independent la cererea municipalității, este de 1.050.000 de euro.
“Nevoia de spații administrative și educaționale în Timișoara este tot mai mare, iar mult timp clădiri cu valoare pentru comunitate au rămas în afara patrimoniului public. Imobilul din Iosefin este o oportunitate de a transforma un imobil valoros într-un spațiu care să servească imediat comunitatea. De aceea am propus Consiliului Local demararea procedurii de exercitare a dreptului de preemțiune”, spune primarul Dominic Fritz.
Proiectul de hotărâre privind exercitarea dreptului de preemțiune va fi supus votului Consiliului Local. Dreptul de preemțiune oferă administrației locale prioritate la cumpărarea unui imobil aflat la vânzare, în aceleași condiții ca orice alt cumpărător. Prin acest instrument, Primăria Timișoara poate aduce clădiri valoroase în patrimoniul public și le poate pune în slujba interesului comun. Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe platforma Primăriei Timișoara la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/4cb5b766-3a73-437c-a58d-11473ce16132
Citește și:

Continuă modernizarea drumurilor de exploatare agricole în comuna Sânmihaiu Român/Foto

Se amenajează zonele verzi de pe Bulevardul Liviu Rebreanu cu plante perene și arbuști mai rezistenț...

RETIM va preda Consiliului Județean Timiș echipamentele de tratare a levigatului aflate în deponeu

Primăria Timișoara investește 29 de milioane de lei în regenerarea Pieței Mocioni

Primăria Timișoara a atras 4 asocieri de firme la licitația pentru construirea halei de mentenanță a...


























