O autospecială cu apă și spumă din Germania a intrat azi în posesia comunei Jebel. Aceasta a fost donată de către autoritătile din satul Ritmos care aparține de orașul Unterschleißheim din Germania, pentru ca Serviciul de Voluntariat al Pompierilor din Jebel să-și poată desfășura activitatea în condiții mai bune, mai eficiente.
Noua autospecială de pompieri adusă din Germania este un model modern, bine întreținut, care îndeplinește standardele europene. Aceasta este echipată cu tehnologia necesară pentru a gestiona o gamă largă de incidente, de la stingerea incendiilor la intervențiile în caz de inundații sau accidente rutiere.
Donația face parte dintr-un parteneriat extins între diverse comunități din Germania și localități din România, vizând dotarea cu echipamente esențiale. Astfel de acțiuni subliniază importanța cooperării transfrontaliere în domeniul situațiilor de urgență. Autospecialele de stingere a incendiilor, în special cele obținute prin donații internaționale, reprezintă un pilon esențial în dotarea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU). Echipamentul vechi și insuficient reprezintă o problemă frecventă în mediul rural, unde timpii de intervenție sunt vitali.
“Este o mașină aproape nouă, putem spune, din punct de vedere al conditiilor tehnice cu 12000 km. Este o mașină absolut necesara comunității noastre având în vedere ceea ce am pățit în ultimele două veri, incendiile de vegetație și cele de locuință, pe care le-am avut. Suntem de ieri seară aici, azi vom face o instruire cu pompierii voluntari din comuna Jebel, iar după masă ne punem pe drum spre casă”, a explicat Dan Vatris, primarul comunei Jebel.
Autospeciala este destinată intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural ce necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizare a apei cu randament ridicat de stingere. Această tehnică poate fi alimentată cu apă și din surse fără presiune (lacuri, râuri, acumulări de apă etc.), ceea ce reprezintă un avantaj major atunci când intervenția are loc în zone greu accesibile/situate la mare distanță de hidranți.
VIDEO aici: https://www.facebook.com/share/v/1BZTCSM2Lf/?mibextid=wwXIfr


























