Timișorenii racordați la Colterm vor plăti mai mult pentru căldură și apă caldă. Consiliul Local a aprobat reducerea subvenției pentru populație și majorarea prețului de facturare de la 349,78 lei/MWh la 466,19 lei/MWh, ambele fără TVA.
Viceprimarul Ruben Lațcău a spus că majorarea se impune și ca o măsură echitabilă față de cei care au centrale proprii.
„Subvenția, pe care o plătim lună de lună pe termie sau pe orice alt serviciu public, nu se plătește dintr-un buget magic aflat undeva la dispoziția primăriei, dintr-un buget de unde banii vin în chip miraculos, ci se plătește din taxele și impozitele timișorenilor. Deci acea subvenție pe care o plătim pentru cei 30-40 de mii de abonați pe care Coltermul îi are e o subvenție pe care, până la urmă, o plătesc toți locuitorii orașului Timișoara. Și este absolut normal să avem un raport echilibrat între sprijinul pe care îl acordăm pentru acest cost, dar, în același timp, echitatea de a suporta cu toții facturile pentru serviciile de care beneficiem”, spune Ruben Lațcău.
Consilierii PSD și PNL s-au opus majorării, dar proiectul a fost aprobat cu 14 voturi pentru.
Calculele făcute de Primăria Timișoara arată că pentru sezonul de iarnă diferența la factură va fi de aproximativ 480 de lei pentru un apartament cu cameră, 700 de lei la două camere și 960 de lei pentru trei camere.


























