În perioada 19-20 iunie 2025, la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara se va desfășura a șaptea ediție a conferinței internaționale „SIMPOZION” – o platformă dedicată interacțiunii și schimbului de idei între doctoranzii din domeniul Artelor Vizuale, provenind din universități și facultăți de artă și design din țară și străinătate.
Evenimentul este organizat de Școala Doctorală de Arte a UVT, parte integrantă a Alianței UNITA.
Conferința oferă un cadru larg și diversificat de prezentare a preocupărilor de cercetare artistică, acoperind o gamă variată de concepte, ipoteze, experimente, tehnici și soluții inovatoare. Aceasta încurajează exprimarea liberă și dezbaterea deschisă a proiectelor doctoranzilor, susținând dialogul între formele teoretice și practice ale cercetării artistice, fie prin artă, fie despre artă.
Ediția din acest an face parte dintr-o suită de manifestări organizate cu ocazia aniversării a 35 de ani de la reînființarea Facultății de Arte și Design UVT. Programul cuprinde:
Expoziția doctoranzilor (19 iunie – 31 august), cu vernisaj pe 19 iunie, ora 13:00, la care cuvântul de deschidere va fi susținut de prof. univ. dr. Diana Andreescu, Decan al Facultății de Arte și Design;
Workshop-ul „Performance fără tiv”, susținut de drd. Alex Mirutziu, între 23 și 25 iunie, între orele 16:00 și 18:00, coordonat de conf. univ. dr. Liliana Popa;
Recitalul de flaut și pian susținut de duo-ul româno-elvețian Léa Marion-Nély și Alexandra Vizman, programat pentru 30 iunie, ora 19:00.
Toate evenimentele se vor desfășura în Galeria Mansarda a Facultății de Arte și Design (str. Oituz nr. 4, Timișoara). Coordonatorul conferinței este prof. univ. dr. Adriana Lucaciu.
Prof. univ. dr. Diana Andreescu, Decan, Facultatea de Arte și Design, UVT – „SIMPOZION este un spațiu valoros de exprimare și schimb pentru tinerii cercetători în arte vizuale. Ne bucurăm că această ediție marchează și 35 de ani de la reînființarea facultății – un moment simbolic, care subliniază angajamentul nostru față de excelență, cercetare și deschidere internațională.”
Citește și:

Politehnica Timișoara lansează admiterea la masterat: 1.400 de locuri disponibile

UMF Timișoara lansează un program de master unic în România, cu sprijinul fondurilor europene

Comemorarea unui an de la trecerea în eternitate a lui Nicolae Covaci și inaugurarea unei expoziții ...
„BEYOND LIMITS” – Expoziție doctorală de design vestimentar incluziv, la Școala Doctorală de Arte a ...

Rectorul UVT: „Viitorul bunăstării nu va fi decis de tehnologie în sine, ci de calitatea educației ș...
























