Visit Timișoara, organizația de promovare a orașului, a finalizat prima etapă din procesul de elaborare a strategiei de turism pentru oraș, realizată în parteneriat cu echipa internațională de experți de la Toposophy.
Această fază s-a concentrat pe cercetare și analiză pentru a înțelege poziția actuală a Timișoarei ca destinație turistică și pentru a identifica direcțiile cu cel mai mare potențial de dezvoltare, iar cercetarea a avut două direcții.
Prima, finalizată în luna aprilie a constat dintr-o serie de 20 de interviuri detaliate cu actori relevanți din administrație, mediul cultural, turism și din comunitate. Interviurile au arătat că toți participanții apreciază că schimbările din ultimii ani au făcut din Timișoara o destinație mai atractivă atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori.
Au fost evidențiate patrimoniul, caracterul multicultural și atmosfera prietenoasă, care îl diferențiază de alte centre urbane din România. În același timp, specialiștii au vorbit despre nevoia de a construi un turism sustenabil, care să evite soluțiile grăbite – cum ar fi o avalanșă de zboruri low-cost sau evenimente de masă – ce pot afecta în timp echilibrul local. Creșterea vizitatorilor din Ungaria și Serbia este o oportunitate pentru dezvoltarea turismului.
A doua direcție s-a derulat în luna mai, în cadrul unui sondaj de opinie în rândul locuitorilor Timișoarei. Rezultatele sondajului arată o percepție majoritar pozitivă asupra orașului: 59,9% dintre timișoreni îl consideră „inclusiv, multicultural și tolerant”, 52,9% „sigur”, iar 51,4% „primitor, vibrant și prietenos”. În ceea ce privește impactul turismului după anul Capitalei Culturale, o largă majoritate (71,8%) îl apreciază ca fiind pozitiv sau foarte pozitiv.
„Ne-a impresionat deschiderea și dorința de implicare a localnicilor. Timișoara se află în topul orașelor în care am lucrat, în ceea ce privește rata ridicată de răspuns și calitatea feedback-ului primit. O particularitate a fost numărul mare de răspunsuri deschise, un semn clar că locuitorii au așteptări și vor să fie o parte din dezvoltare”, a explicat Barry Rogers, director Toposophy, coordonatorul echipei pentru Timișoara.
Un aspect esențial este dorința comunității ca atenția să fie îndreptată nu doar spre centrul orașului, ci și către cartierele Iosefin și Fabric, care beneficiază de arhitectură bogată și o identitate puternică. Locuitorii au evidențiat potențialul neexploatat al patrimoniului industrial și al peisajelor naturale, precum Canalul Bega, Pădurea Verde sau obiective precum Muzeul Apei și centrala hidroelectrică. În plus, a fost subliniată nevoia de investiții în promovare, accesibilitate și infrastructură pentru a sprijini turismul incluziv și sustenabil.
„Este pentru prima dată când Timișoara își conturează o strategie dedicată turismului. Ne bucură nivelul ridicat de participare și multitudinea de idei primite, care ne oferă o imagine clară asupra așteptărilor comunității. Toate aceste contribuții vor fi luate în considerare pentru a crește atractivitatea Timișoarei atât pentru vizitatorii din România, cât și pentru cei din străinătate. Vom continua acest demers în această vară cu etapa de finalizare a strategiei, precum și conturarea direcțiilor de acțiune pentru perioada următoare. Ulterior, în faza a treia, vom trece la dezvoltarea identității de brand a destinației (place branding)”, spune Laura Boldovici, director Visit Timișoara.