Au mai rămas doar cinci zile în care toți elevii cu vârsta minimă de 16 ani, atât din România, cât și din Republica Moldova se pot înscrie la West Summer University (WSU) – universitatea de vară organizată la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. Aceasta va avea loc în perioada 17.07.2025 – 03.08.2025, iar înscrierile sunt deschise până în data de 11.05.2025, ora 23:59, pe site-ul www.wsu.osut.ro.
Aici, elevi din întreaga țară au posibilitatea de a experimenta viața de student, timp de două săptămâni, participând la activități educaționale introductive susținute de cadre didactice universitare, pentru fiecare domeniu de studii al celor 12 facultăți ale Universității de Vest din Timișoara, la activități din Serviciul de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT, la activități de educație non-formală și dezvoltare personală, precum și la activități culturale, recreative, sportive și de socializare, prin care vor descoperi toate oportunitățile centrului universitar Timișoara.
În acest fel, proiectul își propune să contribuie la reducerea abandonului universitar, sprijinind elevii să ia decizii informate și responsabile cu privire la
continuarea studiilor în învățământul universitar. Proiectul West Summer University este organizat prin colaborarea dintre Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT).
Toate informațiile despre procesul de înscriere și condițiile de participare la ediția 2025 a școlii de vară pentru elevi West Summer University (WSU) sunt disponibile pe site-ul www.wsu.osut.ro. Pentru noutăți, vă invităm să urmăriţi West Summer University și pe rețelele de socializare (pagina de Facebook și contul de Instagram).