Educație

Simularea consursului de admitere, la UMF „Victor Babeș” din Timișoara

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează în data de 10.05.2025, ora 10:00 SIMULAREA PENTRU CONCURSUL DE ADMITERE 2025.

Realizată prin colaborarea dintre studenți și cadre didactice din Universitatea noastră, dorim ca simularea să reprezinte o posibilitate de testare/verificare pentru candidați, dar și o previzualizare a Concursului de Admitere la programele de studii ale Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, sesiunea iulie-septembrie 2025″, spun reprezentanții UMF Timișoara.

Clădirea/clădirile în care se va desfășura Simularea și, respectiv, repartiția pe săli a celor înscriși vor fi anunțate pe site, după încheierea înscrierii.

ADMITERE TIP 1

MEDICINĂ

MEDICINĂ DENTARĂ

ADMITERE TIP 2

FARMACIE, ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ, BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE MEDICALĂ, NUTRIȚIE ȘI DIETETICĂ, TEHNICĂ DENTARĂ, ASISTENȚĂ DE PROFILAXIE STOMATOLOGICĂ, COSMETICĂ MEDICALĂ ȘI TEHNOLOGIA PRODUSULUI COSMETIC.

Participarea este condiționată de prezentarea unui act de identitate valabil (carte de identitate sau carnet de elev vizat la zi). Accesul în sălile de examen se va face în intervalul 08:00 – 09:40, așadar vă rugăm să respectați acest interval pentru a evita întârzierile.

Mai jos regăsiți listele participanților repartizați în fiecare sală, precum și detalii cu privire la locații. Vă recomandăm să le consultați atent înainte de sosire.

Repartiția pe săli  – TIP I

Repartiția pe săli  – TIP II

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*