O camionetă a luat foc, ieri după-amiază, pe strada Minervei din Arad.
După ce incendiul a fost lichidat, pompierii au început verificările și au stabilit că focul a fost provocat. Individul bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 34 de ani, din Macea. Din primele informații, se pare că totul s-a întâmplat pe fondul unui conflict mai vechi între familii. „Din cercetări, a reieșit faptul că incendiul ar fi fost provocat, prin folosirea unei substanțe inflamabile, care a fost dispersată pe peretele exterior al unui imobil, și pe autoutilitara parcată în fața acestuia”, spun reprezentanții IPJ Arad.
Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, pentru distrugere prin incendiere, și urmează să fie dus în fața magistraților, cu propunerea luării de măsuri preventive.























