Primăria Municipiului Timișoara va solicita daune-interese în valoare de 2.220.756,20 lei de la Asocierea Alca European Foundss și Research Consorzio Stabile Societate Consortile A.R.L, antreprenorul inițial al proiectului de refuncționalizare a Turnului de Apă din cartierul Iosefin.
Lucrările nu au fost finalizate în termenul contractual, iar întârzierile majore înregistrate au condus la rezilierea contractului și, în cele din urmă, la pierderea finanțării nerambursabile obținute de la Ministerul Culturii prin programul RO-CULTURA. Conform prevederilor contractuale, în situația în care finanțarea este pierdută din culpa constructorului, acesta este obligat să despăgubească municipalitatea cu valoarea prejudiciului suferit, fără a depăși valoarea totală a proiectului.
Municipiul Timișoara va iniția demersurile legale pentru recuperarea integrală a prejudiciului. În plus, Primăria Timișoara a calculat penalități de întârziere în cuantum de 3.428.993,96 lei.
Reamintim, în vara anului 2023, municipalitatea a reziliat contractul cu Asocierea Alca European Foundss și Research Consorzio Stabile Societate Consortile A.R.L din cauza progresului nesatisfăcător și a incapacității antreprenorului de a-și onora obligațiile asumate. Pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare și transformare a Turnului de Apă din cartierul Iosefin în centru cultural și turistic, Primăria a organizat o nouă licitație, în urma căreia a fost desemnată câștigătoare firma Alex-Dia Construct S.R.L.
Municipalitatea rămâne fermă în angajamentul de a finaliza proiectul de revitalizare a Turnului de Apă din Iosefin, astfel că lucrările, realizate în prezent în proporție de peste 65%, vor fi finalizate cu fonduri de la bugetul local.
Citește și:

Primăria Timișoara mai cumpără zece tramvaie ecologice moderne cu bani europeni

O nouă licitație pentru lucrările de amenajare a Parcului Muzical din jurul bălții din comuna Jebel

Au început lucrările la rețeaua de gaz care va deservi zona de est a județului Timiș

Centrul de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie din Lovrin a ajuns la 10% grad de progres/...

Reprezentanții CJ: În Timiș nu sunt drumuri județene cu trafic oprit
























