În noaptea de 12 spre 13 aprilie, în intervalul orar 20:00 – 04:00, polițiștii municipiului Timișoara, respectiv polițiști rutieri, de ordine publică, de investigații criminale, investigare a criminalității economice, alături de criminaliști, luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale și cu sprijinul jandarmilor, al lucrătorilor din cadrul I.S.U. “Banat” Timiș, al Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara și al reprezentanților din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, au desfășurat o acțiune în municipiul Timișoara, având ca scop prevenirea și combaterea situațiilor de risc, precum și menținerea ordinii și siguranței publice.
Au fost instituite filtre în zone intens circulate, iar echipele de control au efectuat verificări în mai multe locații.
În urma acțiunii, au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 70.409 lei. Dintre acestea 53 au vizat abateri la regimul rutier, 23 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și 2 pentru încălcarea altor acte normative.
Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni: 1 la regimul circulației pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive și 1 conform Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase 25 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat 2 sancțiuni contravenționale unei societăți comerciale, 1 în baza Legii 252/2003 privind registrul unic de control, în valoare de 2.000 lei și 1 conform O.U.G. 28/1999, privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, în valoare de 5.000 lei.
Totodată, polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Timișoara au aplicat 3 sancțiuni la 2 societăți comerciale, în valoare totală de 10.300 lei, conform H.G. 301/2012 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea descurajării comportamentelor ilegale și pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor.