Social

Marele premiu al semifinalei județene Timiș – Maratonul pentru Educație Antreprenorială, adjudecat de elevii Colegiului Economic „Francesco Saverio Nitti”

Marele premiu al semifinalei județene Timiș – Maratonul pentru Educație Antreprenorială, adjudecat de elevii Colegiului Economic „Francesco Saverio Nitti”

În decorul impunător al Aulei Magna, Universitate de Vest Timișoara, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Sucursala Timiș a organizat pe 7 aprilie semifinala județeană a celei de-a treia ediții a “Maratonului pentru Educație Antreprenorială”.

Acest concurs de planuri de afaceri, adresat liceenilor, face parte dintr-un program național omonim derulat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Națională a Antreprenorilor.

Peste 450 de liceeni din 11 unități de învățământ din Timișoara și alte 2 localități timișene au parcurs un traseu educațional riguros, menit să le dezvolte spiritul antreprenorial și să îi ajute să își descopere vocația. Îndrumați de 6 de antreprenori voluntari, membri CONAF, acești tineri au avut ocazia să învețe direct de la profesioniști că succesul nu este o întâmplare, ci rezultatul unei pregătiri constante.

În fața unui juriu format din specialiști care înțeleg complexitatea deciziilor economice și în prezența a peste 350 de elevi și profesori reprezentanți ai autorităților locale, antreprenori cu notorietate din întreaga țară, 9 echipe, însumând 47 de liceeni, și-au expus viziunea despre viitor prin proiecte inovatoare.

Misiunea de a alege cele mai promițătoare planuri de afaceri a revenit unui juriu de elită:

Managing Partnerul Catalyst Romania și Vicepreședinte CONAFMarius GHENEA, fondatoarea și conducătoarea Kasper DevelopmentDaniela KASPER, VicepreședinteleCONAF și un antreprenor de succes în domeniul imobiliar și al regenerării urbaneTatian DIACONU, Director de ZonăAuchan – Anca DRAGHICIU.

Locul I a fost câștigat de echipa Colegiului Economic „Francesco Saverio Nitti”, cu proiectul “ Fit4Fun“, formată din patru elevi și coordonată de profesoara Mariana Nicolceoiu. Pe locul II s-a clasat echipa Colegiului Economic „Francesco Saverio Nitti”, cu proiectul “Invento Kids“, formată din patruelevi coordonată de profesoara Magda Ghiorghită. Locul III a revenit echipei Liceului Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I”, formată din patru elevi și îndrumată de profesoara Mădălina Ticlete, cu proiectul “Selfie Land“.

Performanțele lor au fost răsplătite cu premii în bani: 3.000 de lei pentru locul I, 2.000 de lei pentru locul II și 1.000 de lei pentru locul III. Echipele de pe primele două poziții vor reprezenta județul Timiș la finala națională din 2 iunie, în București, unde vor concura cu cele mai bune echipe din țară.

Președinta CONAF și fondatoarea Flori de Ie, Dr Ec Cristina CHIRIAC a declarat: ”Parteneriatul dintre CONAF și Universitatea de Vest din Timișoara, ajuns deja în al patrulea an, este o intervenție strategică în viitorul forței de muncă din România. Iar numerele ne confirmă: sute de elevi, zeci de echipe, o sală plină — dar mai ales idei care merită ascultate. Nu ne propunem ca toți acești tineri să devină antreprenori. Ne propunem să le oferim cadrul în care pot lucra în echipă, pot înțelege riscul și pot începe să-și definească direcția. Asta înseamnă leadership. Asta înseamnă educație cu miză. Cei care consideră că Maratonul pentru Educație Antreprenorială e despre branding sau imagine, ratează esențialul: nu e despre noi. E despre generația care va susține economia românească în 20 de ani. Dacă nu investim în ea azi, costul de mâine va fi imens — și nu doar economic.Mulțumesc echipei CONAF Timiș, în mod special Loredanei Chilibon, președinta CONAF Sucursala Timiș pentru rigoare și continuitate. Mulțumesc Universității de Vest pentru că înțelege rolul real al educației într-o societate care vrea progres, nu stagnare.

Viceprimarul municipiului Timișoara, Paula Ana ROMOCEAN a transmis: Nu e ușor să pui în practică o idee. E nevoie de muncă, de coordonare, de viziune. Dar mai ales, e nevoie de convingerea că merită — că investiția în oameni, în tineri, în educație, nu este un act de idealism, ci un gest profund pragmatic. Astăzi, alături de partenerii noștri din cadrul Maratonului pentru Educație Antreprenorială, validăm această direcție: transformăm intenția în acțiune și semnăm angajamentul nostru pentru o generație mai pregătită, mai autonomă și mai conectată la realitățile economiei viitorului. Cred că adevărata valoare a unui oraș se măsoară și prin felul în care își pregătește tinerii pentru ceea ce urmează. Iar astăzi, prin această semnătură, facem exact asta: alegem să investim în viitor, cu luciditate, responsabilitate și curaj.”

Alexandru Iovescu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș a declarat:
În administrația publică, rezultatele pe termen scurt sunt importante, dar ceea ce construiește cu adevărat un județ puternic este capacitatea de a gândi pe termen lung. Maratonul pentru Educație Antreprenorială este tocmai un astfel de pariu pe viitor. Și este un pariu inteligent. Consiliul Județean Timiș rămâne fidel misiunii sale de a crea oportunități reale pentru comunitate. Semnarea parteneriatului cu Maratonul pentru Educație Antreprenorială este o dovadă concretă că putem construi punți între instituții, inițiative private și tineri. Astfel se creează progresul: prin colaborare autentică, prin politici vizionare și prin proiecte care nu rămân pe hârtie. Suntem onorați să facem parte din acest demers și hotărâți să-i susținem continuitatea.”

Simona Bejan, Inspector Școlar General Adjunct Timișa transmis: Antreprenoriatul înseamnă mai mult decât o idee. Înseamnă capacitatea de a acționa, de a transforma gândirea creativă în soluții concrete, utile și relevante pentru lumea de azi. Maratonul pentru Educație Antreprenorială aduce exact acest tip de oportunitate: introduce în școală o formă de alfabetizare economică modernă, coerentă, aliniată cu cerințele pieței muncii și cu dinamica unei societăți aflate în schimbare permanentă. Elevii timișeni au demonstrat, de-a lungul timpului, că sunt capabili de performanță autentică. Dar potențialul lor devine cu adevărat impact atunci când este susținut de proiecte solide și de o comunitate educațională care le oferă direcție.”

Prof. Univ. Dr. Flavia Mirela Barna, Prorector, Universitatea de Vest din Timișoara a declarat: Universitățile sunt veritabili actori de dezvoltare regională. Astăzi, educația universitară este chemată să fie relevantă, conectată la realitate și capabilă să genereze impact. Curajul, creativitatea, determinarea și responsabilitatea sunt mai mult decât simple atribute personale — sunt competențe esențiale în formarea liderilor de mâine. Iar universitățile au datoria să le cultive, să le încurajeze, să le pună în context. Universitatea de Vest din Timișoara susține și încurajează aceste inițiative care apropie educația de viața reală. Maratonul pentru Educație Antreprenorială este un exemplu de sinergie între mediul academic, administrație și societate civilă.Tinerii au nevoie de instrumente, de încredere și de curajul de a face primul pas. Astăzi le-am oferit toate acestea, într-un spațiu deschis ideilor și oamenilor care le pot transforma în realitate.”

Loredana Chilibon, Președinte CONAF Timiș a transmis: Maratonul pentru Educație Antreprenorială desfășurat ieri la Timișoara a fost, fără echivoc, o demonstrație a unor valori precum curajul de a începe – și perseverența de a continua chiar și atunci când pare imposibil. Am văzut tineri și mentori confruntându-se cu limitele lor – uneori tehnice, adesea emoționale – și depășindu-le. Am simțit o energie pe care o regăsești rar în ecosistemele de business emergente: o combinație între vis și disciplină, între idealism și strategie. Așadar, privim semifinala de ieri ca pe o etapă esențială dintr-un efort mai amplu: acela de a construi o generație de fondatori responsabili. O generație care înțelege că antreprenoriatul este o stare de spirit.”

Pentru a inspira și mai mult tinerii, pe scenă au urcat personalități care au transformat ideile în realitate: președinta CONAF România, Fondatoarea Flori de IECristina CHIRIAC, președinta CONAF Timiș, coordonatoarea proiectului la nivel județean Loredana CHILIBON, viceprimarul municipiului TimișoaraPaula Ana ROMOCEAN, vicepreşedintele Consiliului Județean Timiș – Alexandru Adrian IOVESCU, Inspector Școlar General Adjunct TimișSimona BEJAN, prorectorul Universității de Vest din Timișoara, doamna Prof. Univ. Dr. Flavia Mirela BARNA, CEO-ul AdservioAlexandru HOLICOV. Antreprenoarea Iva Berghmann, managerul Operei Naționale Române din Timișoara Cristian RUDIC, Fondatoarea “Kids in Business”, vicepreședintă ANAA, membră a board-ului CONAF Nicoleta MUNTEANU, fondatorul Norvis Music GroupSean NORVIS și Simona RUSU au vorbit despre importanța vocației în succesul antreprenorial. Moderarea a fost asigurată de CEO-ul Bizz.Club – Călin IEPURE, care a adăugat evenimentului un plus de dinamism.

”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” se desfășoară anul acesta în 27 de județe, urmând ca marea finală să fie organizată în luna mai, la București.
Semifinale județene au avut deja loc în județele: Bihor, Brașov, Arad, Suceava, București, Satu Mare, Dolj, Giurgiu, Bacău, Galați, Cluj, Argeș. Maratonul pentru Educație Antreprenorială va continua în județele: Tulcea, Brăila, Neamț, Iași, Buzău, Teleorman, Prahova, Vâlcea, Gorj, Alba, Constanța, Mureș, Sibiu și Maramureș.

MARATONUL pentru EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ este MARCĂ ÎNREGISTRATĂ de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*