Social

Programul „Rabla pentru sobe”, așteptat de români

Programul „Rabla pentru sobe” este așteptat cu nerăbdare în mediul rural, unde multe case sunt încălzite cu sobe vechi. Acesta va începe luni, 31 martie.

Prin programul propus de Ministerul Mediului, oamenii ar putea primi până la 10.000 lei cu o condiție. Ca noile sobe, șeminee, termosobe sau termoșeminee să aibă eficiență de cel puțin 80% în ce privește arderea.

„Rabla pentru sobe” va începe într-o primă fază numai în comunele din cele 28 de judeţe ale ţării, din zona montană, iar banii vor fi alocați prin intermediul primăriilor. Programul este unul pilot și va putea fi accesat doar cei care stau în satele de munte, unde iernile sunt mai aspre. În Timiș, pot primi cetățenii din localitățile Curtea, Fârdea, Tomești, Pietroasa și Nădrag.

Sunt eligibile următoarele:

-aparatele pentru încălzirea locuințelor, alimentate cu combustibil solid sub forma lemnelor pentru foc, a peleților și a brichetelor, respectiv sobe, termosobe, șeminee, termoșeminee;

-coșul de fum ceramic sau metalic cu perete dublu, însoțit de certificat de garanție și declarație de performanță;

-serviciile de instalare și montaj pentru aparatul de încălzire și coșul de fum.

Unitățile administrativ-teritoriale pot depune cererile de înscriere și documentația aferentă prin intermediul aplicației informatice, puse la dispoziție de AFM, până la data de 11 aprilie  2025, ora 23:59.

Conturile create și utilizate pentru înscrierea în cadrul programelor derulate de AFM rămân valabile și pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanțare în cadrul Programului privind acordarea de sprijin în vederea achiziţionării de aparate pentru încălzirea locuinţelor, pentru localităţile din zona montană pentru solicitanții unități administrativ-teritoriale.

 După încheierea contractelor de delegare dintre Administrația Fondului pentru Mediu și unitățile administrativ-teritoriale și publicarea pe site-ul www.afm.ro a listei cu UAT-urile, care au încheiat contracte de delegare, AFM va publica anunțul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanții persoane fizice și a sumelor alocate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*