Accident mortal, în care au fost implicate două autotrenuri, pe DN 7, în Vladimirescu, județul Arad! Unul dintre TIR-uri a luat foc.
Totul s-a petrecut noaptea trecută, în jurul orei 04.35.Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat, neidentificat până în acest moment, în timp ce conducea un autocamion pe pe D.N. 7, în afara localității Vladimirescu, a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat de 52 de ani, din Sântana.
În urma impactului, un autocamion a luat foc și din nefericire, ambii șoferi au decedat. Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei.
Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii identității șoferului și a cauzelor producerii accidentului rutier.
Citește și:

Doi bărbați prinși în timp ce vindeau droguri de mare risc

Descinderi la traficanți de droguri din Timișoara

Pieton care traversa neregulamentar, accidentat

Femeie agresată de fostul concubin, în Dumbrăvița. Polițiștii au deschis dosar penal

Accident la Lugoj, o biciclistă a fost rănită




























