Educație

Absențe la seral. Prefectul de Timiș cere desființarea

Situație alarmantă la seral, în urma unui control făcut de ISJ Timiș.

Conform datelor prezentate de prefectul Mihai Ritivoiu, din cei 2.418 elevi înscriși în 115 clase la 18 licee, 2.227 au fost absenți, adică 92,1%. În șase dintre aceste licee prezența a fost zero, iar în alte nouă școli sub 10%. Singura instituție cu o prezență mai ridicată, dar tot insuficientă, a fost Liceul Tehnologic “Valeriu Braniște” din Lugoj, unde 65% dintre cei înscriși erau la cursuri.

Prefectul anunță măsuri drastice, care pot merge până la desființarea claselor de seral. În plus, acesta speră ca problema să fie abordată la nivel naţional.

Învățământul seral este o soluție pentru o anumită categorie de persoane ce doresc să se specializeze într-un domeniu și nu dispun de timpul necesar, probabil pentru că muncesc la orele la care alții sunt la școală. E lăudabilă dorința lor de perfecționare, cu atât mai mult cu cât România și-a distrus sistemul de școli de meserii după Revoluție și are mare nevoie de forță calificată de muncă.

Ce se întâmplă, în schimb, la învățământul seral depășește cele mai negre așteptări. Inspectoratul Școlar Județean Timiș a efectuat un control inopinat, la cererea mea, în liceele cu cursuri serale. Concluziile? Din 2.418 de elevi înscriși în 91 clase la 18 licee au fost absenți 2.227. Adică 92,10%. Ați înțeles bine, 92 (nouăzeci și doi) la sută din elevi nu erau la cursuri.

Mai grav este că, din cele 18 licee, la șase dintre ele prezența era 0 (zero!), la alte nouă prezența era sub 10%. Un singur liceu avea o prezență mai acătării (și ea extrem de redusă), de 65%: Liceul Tehnologic “Valeriu Braniște” din Lugoj. În rest, dezastru.

Nu voi tolera continuarea acestei practici. Am cerut controale lunare, ad-hoc, la toate instituțiile. Voi spune eu când are loc controlul, exact în ziua respectivă, să nu fie suspiciuni sau aranjamente.

Dacă rata de absență va fi mai mare de 40%, am să solicit Inspectoratului Școlar să nu mai aprobe clase de seral la respectiva instituție de învățământ pentru anul ce vine.

Problema este, de fapt, națională, și sper că la nivelul Ministerului Educației să se ia măsuri drastice. Pierdem o grămadă de bani cu salariile unor profesori care nu au niciun elev. Mai grav, cum ne putem baza pe meseriașii formați de aceste licee? Ce expertiză profesională au ei? Cum pot ei să își exercite profesia în baza unei diplome pe care o vor obține efectiv pe blat? Ce calitate a serviciilor pot oferi? La ce riscuri ne supunem noi toți dacă ne lucrează așa meseriași?

Mă duc și mai departe cu întrebările: ce profesori sunt aceia care, confruntându-se cu o prezență de 0%, continuă să vină liniștiți la serviciu fără să facă nimic? Timpul trece, leafa merge? Ce directori de școală sunt cei care tolerează această rușine a educației naționale? La Timiș am să mă ocup personal de subiect, dar sper din tot sufletul ca problema să fie abordată la nivel național. Tot nu știm de unde să mai cârpim bugetul. Pentru că pierdem o grămadă de bani și continuăm să diluăm competențele și așa tot mai reduse ale economiei românești. Ne mințim singuri pe bani grei și după aia ne mirăm de ce n-avem noroc în viață!„”, a explicat Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*