Compania Națională de Investiții a finalizat licitația pentru proiectarea și construirea Institutului Oncologic Timișoara din Calea Torontalului. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Proiectul include demolarea parțială a construcției nefinalizate. Potrivit unor surse apropiate investiției, licitația a fost câștigată de o asociere formată din 15 firme și condusă de Construcții Erbașu. „Avem câștigătorul licitației pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara. Astăzi a fost desemnată firma care va realiza demolarea și, în aceleași timp, proiectarea și apoi execuția celei mai moderne unități sanitare oncologice din România. Vorbim despre cea mai mare investiție în domeniul medical din afara Bucureștiului care se va ridica în locul ruinei de pe Calea Torontalului. Noul spital va avea 250 de paturi, 6 săli de operație, radioterapie, laborator de medicină nucleară și un centru de transplant medular și celule stem. Timișul are nevoie de un astfel de spital și Banatul de un asemenea institut oncologic„, a explicat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
Investiția este de peste 200 de milioane de euro, iar lucrarea trebuie finalizată până la finalul anului 2026.
Citește și:

Încep lucrările pentru primul tronson al Drumului Județean 684, Luncanii de Jos – limită Caraș-Sever...

Închideri de circulație și acces auto în vederea înființării noilor Piețe Volante

Școala gimnazială de la Liceul „Grigore Moisil” intră în modernizare: proiectul este pregătit pentru...

Modernizarea liniei de tramvai din proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian va începe în ...

Primăria Timișoara depune pentru finanțare europeană proiectul Centrului Multiplexity
























