Eveniment

Pompierii din Timiș atrag atenția: stop arderilor de vegetație uscată!

În ultimele 48 de ore, în județul Timiș s-a solicitat intervenția pompierilor pentru stingerea a 36 de incendii de vegetație uscată. Cele mai multe dintre acestea s-au produs, și de această dată, în zona Lugojului și împrejurimile Făgetului. Unele incendii s-au manifestat cu pericol de propagare la pădure sau construcții. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Mobilizarea salvatorilor timișeni din acest weekend, alături de pompieri voluntari din comunele Știuca, Găvojdia, Nădrag, Criciova, Remetea Mare, Voiteg, Moravița, Barna, Pietroasa, Sânmihaiu Român, Fârdea, dar și reprezentanți ai Ocolului Silvic Lugoj, Ana Lugojana și Coșava a dus la limitarea extinderii incendiilor și protejarea comunităților.

Cele mai semnificative incendii de vegetație uscată și mărăciniș de ieri, 9 martie, au fost, în zona Lugojului și împrejurimile Făgetului: în Bunea Mare (aproximativ 50 de hectare), Coșevița (1 hectar litieră pădure), Știuca (5 hectare litieră pădure), Surducu Mic (40 hectare), Crivina de Sus (35 hectare), Bucovăț (10 hectare).

Pompierii de la ISU Timiș reamintesc că arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ.

✒ 𝑛𝑒𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑣𝑒𝑑𝑒𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑙𝑒𝑔𝑎𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑖𝑛𝑑 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑧𝑖𝑐𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑟𝑑𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑚𝑖𝑟𝑖𝑠̦𝑡𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑡𝑢𝑟𝑏𝑎‌𝑟𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑙𝑖𝑡𝑖𝑒𝑟𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑎‌𝑑𝑢𝑟𝑖𝑖, 𝑠𝑡𝑢𝑓𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑡𝑢𝑓𝑎‌𝑟𝑖𝑠‌𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑎𝑢 𝑣𝑒𝑔𝑒𝑡𝑎𝑡‌𝑖𝑒𝑖 𝑖𝑒𝑟𝑏𝑜𝑎𝑠𝑒 constituie contravenție și se sancționează cu amendă în cuantum 𝑑𝑒 𝑙𝑎 7.500 𝑙𝑒𝑖 𝑙𝑎 15.000 𝑙𝑒𝑖, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑓𝑖𝑧𝑖𝑐𝑒 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 50.000 𝑙𝑒𝑖 𝑙𝑎 100.000 𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒𝑙𝑒 𝑗𝑢𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑒, de către Garda Națională de Mediu.

De asemenea, incendiile de vegetație uscată reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru mediul înconjurător, dar și pentru comunitate, deoarece pot produce pagube economice semnificative, și chiar pierderi de vieți.

În perioada 1-9 martie, în Timiș s-a solicitat intervenția pompierilor în urma producerii a peste 80 de incendii de vegetație uscată. Suprafața totală incendiată este de peste 680 hectare de vegetație uscată și mărăciniș, precum și litieră de pădure.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*