În 9 martie, în jurul orei 00:35, polițiștii Biroului Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, pe strada Aluniș din municipiul Timișoara.
Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul polițistului, s-a procedat la urmărirea acestuia. La un moment dat, pe strada Cercului, șoferul a abandonat autoturismul și a fugit, fiind identificat la scurt timp de polițiști.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii privind posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Astfel, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice.
Pe numele conducătorului auto, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.
Citește și:

Trafic intens la frontiera de vest

Zidul unei anexe a omorât o bătrână, în satul Alioș

Prins conducând fără permis și cu identitate falsă în Timișoara: bărbat de 54 de ani reținut de poli...

Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni ale anului 2026

Accident în Lugoj: un șofer rănit după ce a lovit o camionetă parcată
























