În data de 16 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați de o femeie, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că tatăl său, un bărbat, în vârstă de 74 de ani, ar fi fost agresat la domiciliul său de pe strada Mureș de trei persoane necunoscute, care ar fi pretins că efectuează recensământul populației.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind întocmit un dosar penal, în cadrul căruia se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Citește și:

Bătrână tâlhărită, în locuința sa, de bani și bijuterii

Acțiunea „Focus on the road” – desfășurată de polițiștii rutieri din Timiș/Foto

Controale masive în sudul Timișului: amenzi de peste 70.000 de lei și mai multe infracțiuni descoper...

Pieton care traversa neregulamentar, accidentat

Polițiștii din Timiș duc lupta împotriva bullyingului în taberele de vară și în școli
























