Elevii din comuna Sânmihaiu Român beneficiază din nou de o masă caldă, în fiecare zi de curs! Și asta după ce a fost reluat programul național „Masă sănatoasă”, finanțat de Guvern.
Acest program are ca scop promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase printre copiii și tinerii din școlile din România, sprijinind astfel participarea lor la educație.
PNMS urmărește să creeze motivația pentru studiu, să mențină echilibrul socio-emoțional și să întărească starea de bine a elevilor, contribuind la reducerea abandonului școlar pe termen lung. Programul realizează aceste obiective prin furnizarea unei mese nutritive și echilibrate în școli.
Programul național „Masă sănătoasă” se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar și constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată. „Deoarece la începutul acestui an ne aflam la momentul finalizării perioadei contractuale a programului și a finanțării serviciului, acestea au fost reluate cu succes în urma poziționării comunei noastre pe lista sinteză cu localitățile eligibile pentru derularea în continuare a programului, a obținerii Hotărârii de Guvern și a reluării procedurii de achiziție publică„, a precizat primarul comunei Sânmihaiu Român, Viorel Mărcuți.
Citește și:

Vom avea la Timișoara două noi muzee: unul interactiv pentru copii și o expoziție despre Johnny Weis...

Fostele hale de tramvai devin MultipleXity cu 68 de milioane de lei din fonduri europene

Finalizarea proiectului de alimentare cu apă în zona Mănăstire din Șag

A fost semnat contractul pentru un nou centru de colectare cu aport voluntar

Primul tramvai electric din lotul de 10 tramvaie Bozankaya a ajuns la Timișoara
























