Administrație

Subprefectul Raul Ambruș: Siguranța rutieră rămâne o prioritate, iar măsurile de control vor continua

Siguranța rutieră e importantă! O ședință a Comisiei de Siguranță Rutieră a Instituției Prefectului – Județul Timiș a avut loc azi.

În cadrul acesteia au fost analizate măsurile implementate în anul 2024 pentru creșterea siguranței rutiere, prezentate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și ai Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Nădlac.

Principalele rezultate ale acțiunilor pentru siguranța rutieră:
4.406 acțiuni de combatere cu caracter coercitiv
4.799 permise de conducere reținute
5.108 certificate de înmatriculare retrase
45.513 testări alcool, dintre care 1.167 pozitive
2.170 testări drugtest, dintre care 263 pozitive.

“Din păcate, în anul 2024, în județul Timiș au avut loc 65 de accidente grave soldate cu 33 de persoane decedate și 42 de răniți grav. Pentru reducerea riscului rutier pe tronsoanele de autostradă din județul Timiș au fost desfășurate 73 de acțiuni ce au vizat combaterea vitezei excesive, verificarea stării tehnice a drumurilor, transportul public și prezența pietonilor pe carosabil”, a precizat Raul Ambruș, subprefectul județului Timiș.

În urma acestora au fost 19.943 sancțiuni aplicate; 1.402 permise reținute pentru viteză excesivă, depășiri neregulamentare și circulație pe banda de urgență.

Siguranța rutieră rămâne o prioritate, iar măsurile preventive și de control vor continua pentru reducerea numărului accidentelor și îmbunătățirea siguranței tuturor participanților la trafic.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*