Școlarii și preșcolarii din Șag beneficiază de trei ani de programul ”masă sănătoasă”. Este vorba despre un program pilot guvernamental.
Anul acesta, Hotărârea de Guvern a întârziat cu două săptămâni, iar programul nu a putut fi implementat în această perioadă scurtă de timp. “Am convocat o ședință de îndată a Consiliului Local pentru a adopta procedurile necesare pentru ca de luni, 10 februarie, copiii să se poată bucura din nou de o masă caldă la prânz. Comuna Șag, respectiv școala și grădinița, a fost și este printre puținele localități din țară care beneficiază de acest program guvernamental și are o valoare de aproximativ 250 000 euro pe an”, a transmis Flavius Rosu, primarul comunei Șag.
Un alt proiect benefic atât pentru cei peste 500 de copii, cât și pentru părinții lor, este programul de ”Afther school”, susținut din bugetul local. Acest program are o valoare de circa 150 000 euro pe an și face posibil ca școlarii, după orele de curs, să își petreacă timpul într-un mediu sigur, supravegheați, până părinții acestora își termină programul de muncă și îi pot lua acasă. “Menționez faptul că ambele programe se desfășoară cu finanțare guvernamentală precum și din buget local, fiind oferite fără niciun cost pentru familiile școlarilor și preșcolarilor. Personal, consider benefice ambele programe, familiile din Șag putând astfel să economisească sume de bani care în alte unități de învățământ, din alte localități, ar putea fi cerute atât pentru hrana micuților cât pentru îngrijirea lor după orele de școală“, a mai spus edilul.
(foto: arhivă)