În 13 ianuarie, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea respectivă, persoane necunoscute ar fi sustras 3 biciclete, situate într-un spațiu de depozitare a acestora, de pe bulevardul Take Ionescu, cauzând un prejudiciu de 11.290 de lei.
În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, la aceeași dată, respectiv 13 ianuarie, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara, cu sprijinul Secției 2 Urbane Timișoara, au identificat și depistat, pe strada Sfântul Iosif Cel Nou, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Timiș.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Polițiștii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.