Polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut doi tineri, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt.
În 13 ianuarie, în jurul orei 11:00, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Lascăr Catargiu, două persoane necunoscute i-ar fi sustras telefonul mobil.
În urma activităților desfășurate, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara, cu sprijinul polițiștilor orașului Buziaș, au reușit depistarea și identificarea persoanelor, bănuite de comiterea faptei, respectiv doi tineri, de 17 și 20 de ani.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Cei doi tineri au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
Polițiștii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale a acestora.