Social

Primul tren nou achiziționat de Ministerul Transporturilor, pe ruta București-Brașov

Primul tren nou achiziționat de Ministerul Transporturilor,  pe ruta București-Brașov

Primul tren nou achiziționat de Ministerul Transporturilor (prin ARF), în ultimii 22 de ani, circulă de astăzi pe ruta București-Brașov!

Noul tren electric poate circula cu o viteză maximă de 160 km/h și are o capacitate de 55 locuri la clasa întâi, 294 de locuri la clasa a doua și 2 locuri destinate persoanelor cu mobilitate redusă.

“Acesta a fost achiziționat, împreună cu alte 36 trenuri, în baza unui contract în valoare de 1,7 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport 2021-2027. Vom acoperi astfel rute de lung și de scurt parcurs pe tot teritoriul național, ceea ce va contribui la o dezvoltare mai eficientă a economiei României”, a explicat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Până în 2026, urmează să vină în România, gradual, și celelalte trenuri care vor deservi mai multe rute:

– București-Suceava
– București-Iași, via Pașcani
– București-Constanța
– București-Timișoara via Brașov, Arad
– București-Craiova
– București-Arad, via Craiova, Orșova
– București-Petroșani-Deva
– București-Cluj-Napoca
– București-Brașov
– Brașov-Cluj-Napoca, via Deda
– Cluj-Napoca-Timișoara, via Deva, Arad
– București-Galați
– Cluj-Napoca- Iași.

Trenul pus astăzi în circulație este și primul tren electric achiziționat de MTI în ultimii 35 de ani. Ultimele trenurile cumpărate sunt cele cunoscute sub denumirea “Săgeata Albastră”, achiziționate în anii 2002-2003, și care sunt propulsate cu motoare diesel.

În prezent, sunt în derulare alte 4 contracte pentru achiziționarea a încă 82 trenuri noi, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și prin Fondul pentru Modernizare.

Astfel, toate cele 5 contracte prevăd inclusiv achiziționarea suplimentară a încă 9 trenuri (prin act adițional).

În plus, sunt în pregătire licitații pentru achiziționarea a încă 58 de trenuri electrice noi și 12 trenuri cu hidrogen.
În următorii 4 ani, România va beneficia practic de un total de 189 de trenuri electrice noi, la care se vor adăuga 39 locomotive noi, dar și 75 de locomotive și 139 vagoane modernizate.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*