Administrație

Timișoara are un nou Consiliu Local

Timișoara are un nou Consiliu Local

Sala Cinematografului Timiș a fost neîncăpătoare aseară, la ședința festivă de constituire a noului Consiliu Local al Timișoarei, ocazie cu care a fost reconfirmat în funcție pentru urmatorii patru ani primarul Dominic Fritz.

Noii aleși ai Timișoarei au depus jurământul în cadrul unei ședințe festive de constituire a Consiliului Local. Au fost validate 26 de mandate din cele 27 câte numără Consilul Local Timișoara, ca urmare a retragerii lui Dominic Fritz, care a candidat și pentru Consiliul Local, și pentru Primărie. Locul lui va fi luat de Roberto David, care va depune jurământul, cel mai probabil, săptămâna viitoare.

În ședința de săptămâna viitoare, va fi ales și unul dintre cei doi viceprimari ai orașului. Este vorba despre Ruben Lațcău, propunerea USR care obținut, alături de partenerii de alianță, 13 mandate de consilieri.

Noul Consiliu Local Timișoara are în componență patru foști viceprimari (Dan Diaconu, Imre Farkas, Cosmin Tabără și Ruben Lațcău) și aproape 50% dintre membri sunt la primul mandat.

Noua componență a Consiliului Local Timișoara:

Alianța Timișoara Unită – 12 mandate + 1 (Roberto David):

Farkas Imre – UDMR, Lațcău Ruben – USR, Merean Ovidiu – USR, Mihala Larissa – USR, Neculiță Nicoleta Adriana, Rodica Militaru – USR, Negrișanu Răzvan Gabriel – USR, Povară Sorin Marius – USR, Radoicovici Silvia-Elisabeta – PMP, Romocean Paula – USR, Rusu Mihaela – USR, Zavelița Sorin Ion – Forța Dreptei,

Alianța electorală PSD – PNL – 11 mandate (5 PSD, 6 PNL)

Chițac Silvia – PSD, Iliescu Roxana – PSD, Ionescu Sorin – PSD, Lăpădatu Andra – PSD, Szatmari Ioan Alexandru – PSD, Barabas Lorenzo-Flavius – PNL, Bătrîn Alin-Călin – PNL, Diaconu Dan – PNL, Lulciuc Adrian – PNL, Moșiu Simion – PNL, Tabără Cosmin – PNL,

AUR – 3 mandate:

Corban Ștefan, Medișanu Andreea, Sîrbu Ilie.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*