Administrație, Politic

Călin Dobra este oficial noul primar al municipiului Lugoj/VIDEO

Călin Dobra este oficial noul primar al municipiului Lugoj/VIDEO

Călin Dobra a depus astăzi jurământul și a fost învestit în funcția de primar al municipiului Lugoj.

Ședința a fost convocată de prefectul Mihai Ritivoiu care le-a urat succes noilor aleși locali. La ceremonie a participat și Sorin Grindeanu, dar și Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș.

Călin Dobra a afirmat că este conștient de ceea ce îl așteaptă și a cerut noilor aleși locali ca pe timpul mandatului să uite de politică și vină cu proiecte care să dezvolte orasul.

 „E un moment important pentru comunitatea noastră! Astăzi, eu împreună cu consilierii locali mi-am asumat o maximă responsabilitate. Este o mare onoare să fiu primarul municipiului Lugoj, dar, înainte de toate știu la ceea ce m-am înhămat și vă asigur că voi duce la bun sfârșit această responsabilitate. Nu întâmplător, astăzi, am invitat alături de mine primarii din zona periurbană, pentru că îmi doresc ca alături de ei să dezvoltăm un pol de dezvoltare urbană în municipiul Lugoj și în toată zona. Și nu întâmplător am invitat alături de mine Preaputernici și părinți, pentru că îmi doresc din tot sufletul ca Lugojul să devină ce a fost odată, un oraș ecumenic, prietenos și ceea ce trebuie de fapt și ceea ce a fost la nivel național”, a explicat Călin Dobra, primarul Lugojului.

Reamintim, Călin Dobra a câștigat alegerile locale din iunie cu aproape 5.000 de voturi, adică a obținut un procent de peste 30% și s-a clasat, în fața fostului primar al orașului, Alexandru Buciu, care a obținut 25,57%.

Consiliul Local al Lugojului are următoarea componență:

7 consilieri PSD: Oana-Sorina Tyukodi, Ioan-Aurelian Sima, Florin-Viorel Subțire, Daniel-Ioan Jurjescu, Marius-Cornel Baboniu, Cristian-Dan Oros-Groza și Simina-Elena Giurchi

5 consilieri PNL: Alexandru-Claudiu Buciu, Bogdan-Ștefan Blidariu, Adrian-Doru Serendan, Diana-Maria Szucz și Mihai Agache

4 consilieri USR: Erwin Floroni, Daniela Țepeș-Paleu, Lajos-Ernestin Vari și Nicolae-Marius Savu

2 consilieri AUR: Ladislau Szabo și Marius Zănoagă

1 consilier independent: Daniela Lungu.

VIDEO aici:


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*