Educație

Institutul de Cercetări avansate de Mediu al UVT, gazda Simpozionului de Analiză Termică și Calorimetrie „Eugen Segal”

Institutul de Cercetări avansate de Mediu al UVT, gazda Simpozionului de Analiză Termică și Calorimetrie „Eugen Segal”

În perioada 17-18 octombrie, Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM – UVT), Timișoara este gazda ediției 33 a Simpozionului de Analiză Termică și Calorimetrie „Eugen Segal” al Comisiei de Analiză Termică și Calorimetrie a Academiei Române.

Principalii organizatori au fost prof. dr. ing. Vlase Titus, din partea Universitătii de Vest din Timişoara, preşedinte al Consiliului ştiințific al ICAM, prof. dr. Andrei Rotaru, președinte CATCAR și prof. dr. ing. Ionuţ Ledeţi, profesor la Facultatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, vicepreşedinte CATCAR.

În cadrul conferinţei cu participare internaţională vor fi susţinute si prezentate peste 40 de lucrări din domeniul chimiei, legate de aplicaţii ale metodelor de analiză termică și calorimetrie pe categorii diferite de materiale și substanţe.

Sunt prezenți participanți de la Institutul de Știința Materialelor din Sevilla (Spania), Universitatea Sapienza din Roma (Italia), Universitatea Slovacă de Tehnologie din Bratislava (Slovacia), Universitatea din Catania, (Italia), Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi, Universitatea din Zagreb (Croația), Facultatea de Inginerie Chimică şi Tehnologie (Croaţia), Universitatea din Girona (Spania), Academia Națională de Științe din Ucraina, Universitatea de Vest din Timişoara, Institutul de cercetări avansate de mediu, prin Centrul de cercetări „Analize termice în probleme de mediu”, ICAM-CATM-UVT, Timişoara, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Craiova, Institutul de Chimie și Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău (Republica Moldova), Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Institutul de Chimie Fizică – Ilie Murgulescu, București, Universitatea Politehnică din Timișoara, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Electrochimie și Materie Condensată, Timişoara, Institutul de Chimie „Coriolan Drăgulescu”, Centrul Regional de Cercetare și Expertiză în Conservare și Restaurare CR-CERC, Timişoara, Direcția Județeană de Cultură Timiș.

Lucrările au fost împărțite pe patru secţiuni principale și anume:

Teorie, metode, cinetică și modificări structurale;

Calorimetria polimerilor, bio(macro)molecule, știința vieții și sisteme funcționale organice cu aplicații medicale;

Materiale funcționale, ceramica, metalele, lianți, cimenturi și materiale compozite precum si

Studiu arheologic și al obiectelor de patrimoniu.

Organizatorul principal al Simpozionului din acest an este Centrul de Cercetare „Analize termice ĩn probleme de mediu”, care ĩşi desfăşoară activitatea în cadrul Universității de Vest din Timișoara – Institutul de cercetări avansate de mediu, care deţine aparatură performantă în domeniul analizei termice și a tehnicilor cuplate acesteia, în cadru Departamentului de Chimie al ICAM-UVT.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*