Se lucrează intens pentru finalizarea lucrărilor la dispensarul din Bazoșu Nou.
Potrivit autorităților, acesta este gândit să funcționeze atât pentru cetățeni, cât și pentru ajutorul animalelor de companie. Mai exact, jumătate din el va fi dispensar uman și cealaltă jumătate va fi dispensar veterinar.
În prezent se lucrează la fațada clădirii, în interior se fac finisaje la toată instalația de încălzire electrică și sanitară.
“Este un proiect de PNRR. Așteptăm să vină tâmplăria și facem în interior finisaje la toată instalația de încălzire electrică și sanitară. O să fie încălzire pe ventiloconvectoare, cu pompe de căldură și cu panouri fotovoltaice. Sperăm ca până la final de an să îl finalizăm. Și să scoatem la licitație, să aducem și în Bazoșu Nou un medic, pentu că avem oameni vârstnici care nu se pot deplasa până la Timișoara sau chiar la Bucovăț. Jumătate din el va fi dispensar uman și cealaltă jumătate va fi dispensar veterinar. Să sperăm că îl închiriem pentru un medic veterinar, pentru că nu avem pe raza localității. Acest obiectiv este foarte important, pentru că nu mai funcționează de peste 10 ani și există cerințe. Oamenii din localitatea Bazoșu Nou ne-au tot cerut asta ca să aducem medic și pentru dânșii ca să nu se mai deplaseze la Timișoara. Noi suntem circa 500 de locuitori în Bazoșu Nou și cu cei de la Bucovăț, peste 3500 de locuitori, deci un singur medic nu mai face față la toată populația. De aceea este imperios necesar să deschidem acest dispensar”, a explicat Gheorghe Pop, primarul comunei Bucovăț.
VIDEO aici: