Educație

Liceele Grigore Moisil și C.D. Loga din Timișoara decorate cu Ordinul “Meritul pentru Învățământ”

Liceele Grigore Moisil și C.D. Loga din Timișoara decorate cu Ordinul “Meritul pentru Învățământ”

Klaus Iohannis a decorat școlile din România ai căror elevi au înregistrat rezultate excepționale, atât la competițiile naționale cât și la cele internaționale.

Printre acestea se numără și două licee din Timișoara: Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, decorat cu Ordinul “Meritul pentru Învățământ” în grad de “Ofițer”, și Liceul Teoretic Grigore Moisil care a primit Ordinul “Meritul pentru Învățământ” în grad de “Cavaler“.

Această distincție este dedicată elevilor, profesorilor, părinților, întregii comunități Moisil de ieri și de azi. Este recunoașterea muncii, perseverenței și a consecvenței performanțelor școlii noastre. Felicitări tuturor!”, a transmis Cerasela Bociu, directorul Liceului Grigore Moisil.

Colegiul nostru a fost astăzi onorat cu Ordinul: ,,Meritul Pentru Învățământ” în grad de ,,Ofițer”. Felicitări tuturor celor care au contribuit și contribuie la tot ceea ce înseamnă Loga!”, a precizat Violeta Bontilă, directorul Colegiului C.D. Loga.

Ceremonia de decernare a distincțiilor pentru unitățile de învățământ cu rezultate remarcabile la nivel național și internațional a avut loc la Palatul Cotroceni și a marcat Ziua Mondială a Educației.

Lista completă a unităților de învățământ care au fost decorate de președintele României:

Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Mare Ofiţer:

Colegiul Naţional „Ferdinand I” din Municipiul Bacău, Judeţul Bacău;

Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Municipiul Bistriţa, Judeţul Bistriţa-Năsăud;

Colegiul Naţional „Silvania” din Municipiul Zalău, Judeţul Sălaj;

Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Municipiul Sibiu, Judeţul Sibiu;

Colegiului Naţional „Samuel von Brukenthal” din Municipiul Sibiu, Judeţul Sibiu.

Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Comandor:

Colegiul Naţional „Preparandia-Dimitrie Ţichindeal” din Municipiul Arad, Judeţul Arad;

Şcoala Gimnazială Vladimirescu din Comuna Vladimirescu, Judeţul Arad;

Şcolii Gimnaziale „Scarlat Longhin” din Comuna Dofteana, Judeţul Bacău;

Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Oraşul Năsăud, Judeţul Bistriţa-Năsăud;

Colegiul Naţional „August Treboniu Laurian” din Municipiul Botoşani, Judeţul Botoşani;

Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” din Municipiul Braşov, Judeţul Braşov;

Colegiul Naţional „Radu Negru” din Municipiul Făgăraş, Judeţul Braşov;

Școala Profesională „Anastase Simu” din Comuna Cireşu, Judeţul Brăila;

Școala Gimnazială „Aurel Peia” din Comuna Ezeriş, Judeţul Caraş-Severin;

Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Oraşul Întorsura Buzăului, Judeţul Covasna;

Colegiului Naţional „Székely Mikó” din Municipiul Sfântu Gheorghe, Judeţul Covasna;

Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Municipiul Galaţi, Judeţul Galaţi;

Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” din Municipiul Giurgiu, Judeţul Giurgiu;

Colegiul Naţional „Decebal” din Municipiul Deva, Judeţul Hunedoara;

Școala Gimnazială din Comuna Perieţi, Judeţul Ialomiţa;

Școala Gimnazială din Comuna Tămăşeni, Judeţul Neamţ;

Colegiul Naţional „Roman-Vodă” din Municipiul Roman, Judeţul Neamţ;

Colegiul Naţional Pedagogic „Mircea Scarlat” din Municipiul Alexandria, Judeţul Teleorman;

Școala Gimnazială nr. 1 din Comuna Islaz, Judeţul Teleorman;

Şcoala Gimnazială ,,Principele Şerban Ghica şi Principesa Aristiţa Ghica” din Comuna Sihlea, Judeţul Vrancea.

Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer:

Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Municipiul Bucureşti;

Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Municipiul Alba Iulia, Judeţul Alba;

Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu” din Comuna Vinţu de Jos, Judeţul Alba;

Colegiului Naţional „Zinca Golescu” din Municipiul Piteşti, Judeţul Argeş;

Şcoala Gimnazială nr. 1 din Comuna Vârciorog, Judeţul Bihor;

Şcolii Profesionale Viziru, din Comuna Viziru, Judeţul Brăila;

Şcoala Gimnazială din Comuna Gălbinaşi, Judeţul Buzău;

Şcoala Gimnazială „Mihai Vodă” din Comuna Mihai Viteazu, Judeţul Cluj;

Şcoala Gimnazială din Comuna Viişoara, Judeţul Cluj;

Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Municipiul Cluj-Napoca, Judeţul Cluj;

Şcoala Gimnazială nr. 1 din Comuna Unirea, Judeţul Călăraşi;

Şcoala Gimnazială „Benkő József” din Comuna Brăduţ, Judeţul Covasna;

Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” din Municipiul Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa;

Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Municipiul Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa;

Liceul Tehnologic nr. 1 din Comuna Corod, Judeţul Galaţi;

Şcoala Gimnazială nr. 16 din Municipiul Galaţi, Judeţul Galaţi;

Şcoala Gimnazială nr. 1 din Comuna Cosoba, Judeţul Giurgiu;

Şcoala Gimnazială nr. 7 din Municipiul Giurgiu, Judeţul Giurgiu;

Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” din Municipiul Orăştie, Judeţul Hunedoara;

Şcoala Gimnazială nr. 1 din Comuna 1 Decembrie, Judeţul Ilfov;

Şcoala Gimnazială „Veniamin Costachi” din Comuna Sineşti, Judeţul Iaşi;

Colegiul Naţional „Gheorghe Ţiţeica” din Municipiul Drobeta-Turnu Severin, Judeţul Mehedinţi;

Şcoala Gimnazială din Comuna Viişoara, Judeţul Mureş;

Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Municipiul Târgu Mureş, Judeţul Mureş;

Şcoala Gimnazială „Radu Stanian” din Municipiul Ploieşti, Judeţul Prahova;

Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Municipiul Ploieşti, Judeţul Prahova;

Școala Profesională „George Coşbuc” din Comuna Medieşu Aurit, Judeţul Satu Mare;

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Municipiul Satu Mare, Judeţul Satu Mare;

Şcoala Gimnazială din Oraşul Ocna Sibiului, Judeţul Sibiu;

Şcoala Gimnazială „Aurel Decei” din Comuna Gura Râului, Judeţul Sibiu;

Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Municipiul Suceava, Judeţul Suceava;

Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga” din Municipiul Timişoara, Judeţul Timiş;

Şcoala Gimnazială din Comuna Dumbrăviţa, Judeţul Timiş;

Şcolii Gimnaziale din Comuna Hamcearca, Judeţul Tulcea;

Şcoala Gimnazială „Ion C. Constantinescu” din Comuna Roeşti, Sat Cueni, Judeţul Vâlcea;

Şcoala Gimnazială „Ion Murgeanu” din Comuna Zorleni, Judeţul Vaslui;

Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Municipiul Focşani, Judeţul Vrancea;

Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Municipiul Focşani, Judeţul Vrancea.

Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler:

Colegiul Naţional „Grigore Moisil” din Municipiul Bucureşti;

Şcoala Gimnazială nr. 79 din Municipiul Bucureşti;

Şcoala Gimnazială „Gabriel Brola” din Comuna Buteni, Judeţul Arad;

Şcoala Gimnazială „Nae A. Ghica” din Comuna Rucăr, Judeţul Argeş;

Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Municipiul Piteşti, Judeţul Argeş;

Colegiul Tehnic de Comunicaţii „Nicolae Vasilescu-Karpen” din Municipiul Bacău, Judeţul Bacău;

Şcoala Gimnazială „Iosif Vulcan” din Comuna Holod, Judeţul Bihor;

Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Oraşul Beclean, Judeţul Bistriţa-Năsăud;

Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară „Ţara Bârsei” din Comuna Prejmer, Judeţul Braşov;

Colegiul Naţional „Ana Aslan” din Municipiul Brăila, Judeţul Brăila;

Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Satul Dumbrăviţa, Comuna Ibăneşti, Judeţul Botoşani;

Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Municipiul Călăraşi, Judeţul Călăraşi;

Şcoala Gimnazială nr. 2 din Comuna Borcea, Judeţul Călăraşi;

Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Comuna Mihai Viteazu, Judeţul Constanţa;

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Oraşul Techirghiol, Judeţul Constanţa;

Şcoala Gimnazială „Ion Mareş” din Comuna Vulcana-Băi, Judeţul Dâmboviţa;

Şcoala Gimnazială din Comuna Rojişte, Judeţul Dolj;

Şcoala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din Municipiul Târgu Jiu, Judeţul Gorj;

Liceul Teoretic Novaci din Oraşul Novaci, Judeţul Gorj;

Liceul Pedagogic „Benedek Elek” din Municipiul Odorheiu Secuiesc, Judeţul Harghita;

Şcoala Gimnazială „Hadrian Daicoviciu” din Comuna Orăştioara de Sus, Judeţul Hunedoara;

Şcoala Gimnazială din Comuna Platoneşti, Judeţul Ialomiţa;

Şcoala Gimnazială „Ionel Perlea” din Comuna Ograda, Judeţul Ialomiţa;

Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Municipiul Iaşi, Judeţul Iaşi;

Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” din Comuna Brăneşti, Judeţul Ilfov;

Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Satul Ghermăneşti, Comuna Snagov, Judeţul Ilfov;

Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Oraşul Seini, Judeţul Maramureş;

Şcoala Gimnazială„Dr. Victor Babeş” din Municipiul Baia Mare, Judeţul Maramureş;

Şcoala GimnazialăEşelniţa din Comuna Eşelniţa, Judeţul Mehedinţi;

Şcoala Gimnazială din Comuna Pogăceaua, Judeţul Mureş;

Şcoala Gimnazială „Vasile Mitru” din Comuna Taşca, Judeţul Neamţ;

Liceul Teoretic „Ion Gh. Roşca” din Comuna Osica de Sus, Judeţul Olt;

Şcoala Gimnazială „Învăţător Dinu Nicolae” din Comuna Dumbrava, Judeţul Prahova;

Colegiul Naţional „Nichita Stănescu” din Municipiul Ploieşti, Judeţul Prahova;

Şcoala Gimnazială nr. 1 din Comuna Valcău de Jos, Judeţul Sălaj;

Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Municipiul Timişoara, Judeţul Timiş;

Şcoala Gimnazială „Danubius” din Municipiul Tulcea, Judeţul Tulcea;

Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene” din Municipiul Vaslui, Judeţul Vaslui.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*