Atenție, șoferi! Începând de mâine, 10 octombrie, accesul pe VTM în zona Ghiroda, prin sensul giratoriu cu drumul comunal DC 149, va fi închis.
Primăria comunei Ghiroda a fost notificată anterior de deschiderea traficului pe VTM Sud, solicitându-se totodată ca, până la data de 30 septembrie, administrația locală să înceapă așternerea unui strat de piatră spartă pe DC 149, pentru a evita depunerea de pământ pe drumul național (foto), fapt care poate conduce la producerea unor evenimente rutiere cu consecințe grave asupra participanților la trafic. Termenul a trecut, însă accesul dinspre drumul comunal spre VTM nu a fost amenajat corespunzător până la această dată.
Deblocarea intersecției, precum și cheltuielile aferente acestui demers vor intra în sarcina Primăriei Ghiroda.