Educație

Exploratorul Alexandru Stermin vine la Universitatea de Vest din Timișoara

Exploratorul Alexandru Stermin vine la Universitatea de Vest din Timișoara

Pe data de 25 septembrie 2024, de la ora 15:00, Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara va găzdui o conferință captivantă susținută de biologul și exploratorul Alexandru Stermin.

În cadrul conferinței intitulate „Întoarcerea la trib – o explorare a relației om-natură în triburile din Brazilia”, participanții vor avea ocazia să descopere fascinanta lume a junglei amazoniene, prin ochii și experiențele unui explorator de renume.

Alexandru Stermin va împărtăși povești impresionante despre expedițiile sale din Brazilia, relatând despre interacțiunile cu triburile izolate și despre echilibrul delicat dintre om și natură în aceste comunități. Această călătorie narativă oferă o ocazie unică de a învăța din tradițiile tribale și de a reflecta asupra modului în care putem adopta un stil de viață mai armonios cu natura.

Biolog, profesor și explorator, Alexandru Stermin este cunoscut pentru expedițiile sale în jungla Amazonului și în Siberia. Activitatea sa este centrată pe înțelegerea profundă a relației dintre om și natură, inspirată din comunitățile tribale pe care le-a întâlnit. Alexandru Stermin este profesor la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și este autorul mai multor cărți apreciate, inclusiv bestsellerele „Jurnalul unui ornitolog” (2017), „Călătorie în jurul omului” (2021) și „Căzuți din Junglă” (2022).

Evenimentul va fi moderat de către conf. univ. dr. Octavian Mădălin Bunoiu, prorector UVT, iar participanții vor avea ocazia să exploreze aspectele culturale și științifice ale relației om-natură, evidențiate prin perspectiva expedițiilor lui Alexandru Stermin.

Conferința, care face parte din săptămâna de inițiere „Bun venit la UVT!” 2024, este organizată în cadrul Programului Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023”, fiind finanțată prin programul Timișoara. NEXT, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul Ministerului Culturii. De asemenea, evenimentul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Acesta nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*