Marți, în jurul orei 17:00, polițiștii orașului Recaș au fost sesizați cu privire la faptul că, în satul Nadăș, un bărbat s-ar fi accidentat în timp ce efectua treburile gospodărești cu un polizor.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, respectiv, un bărbat de 60 de ani era în stare de inconștiență, fiind tăiat în zona arterei femurale.
Ulterior, echipajele medicale au declarat decesul.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citește și:

Bărbat mort într-un incendiu la Periam

Tineri, arestați după ce au comis mai multe tâlhării în Timiș

Percheziții privind furturile de materiale din infrastructura feroviară și în domeniul deșeurilor

Zeci de șoferi sancționați pe DN6: aproape 250 de persoane verificate în acțiunea „RELEU”

Cetățean maghiar la volanul unui autoturism neînmatriculat
























