Administrație

Se extinde rețeaua de iluminat public pe străzile Radu Tudoran și Calea Dorobanților

Se extinde rețeaua de iluminat public pe străzile Radu Tudoran și Calea Dorobanților

Primăria Municipiului Timișoara continuă să investească în dezvoltarea infrastructurii locale prin extinderea rețelei de iluminat public.

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru lucrările de proiectare și execuție a obiectivului de investiții “Extindere iluminat public pe str. Radu Tudoran (parțial) și Calea Dorobanților (de la Hotel 2000 până la ieșirea din oraș)”.

Contractul, în valoare de 214.874,03 lei (fără TVA), a fost încheiat cu firma ELBA-COM SA.

Proiectul va fi realizat în 6 luni, împărțit în două etape. Prima etapă, de 3 luni, va cuprinde elaborarea documentației tehnice și obținerea autorizației de construire. În cea de-a doua etapă, vor fi executate lucrările propriu-zise și vor întocmite auditul energetic și raportul de luminozitate.

Garanția lucrărilor este de 60 de luni, oferind astfel siguranța că rețeaua de iluminat public va funcționa la parametri optimi pentru o perioadă îndelungată după finalizarea proiectului.

Reamintim, Primăria Municipiului Timișoara are în derulare licitația pentru modernizarea iluminatului public pe 64 de bulevarde și străzi. Obiectivul acestei investiții, dar și a altor două proiecte care vizează modernizarea sistemului pe 92 de străzi și bulevarde, este de a reduce factura la curent și de a crește gradul de siguranță.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*