Polițiștii municipiului Lugoj – Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control pe strada Bucegi o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține documente legale a materialului lemnos transportat, iar datele înscrise în avizele de însoțire a materialului nu corespund cu cantitatea aflată în vehicul, volumul trecut fiind mai mic decât cel constatat încărcat, respectiv 4,23 mc de material lemnos, precum și din punct de vedere al speciilor ( fag și frasin).
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare de 24.000 lei, potrivit Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.