Educație

Proiect de lege privind înfiinţarea Universităţii ,,Ioan Slavici” din Timişoara

Proiect de lege privind înfiinţarea Universităţii ,,Ioan Slavici” din Timişoara

Prin aprobarea legii de înființare, Fundația pentru Cultură și Învățământ “Ioan Slavici” – Universitatea “Ioan Slavici” din Timișoara nu va mai fi o fundație non-profit, ci va deveni o instituție de învățământ superior independentă, cu personalitate juridică.

Aceasta va funcționa cu finanțare și patrimoniu privat sub denumirea de Universitatea “Ioan Slavici” din Timișoara.

Astfel, Universitatea “Ioan Slavici” din Timișoara devine o instituție de învățământ superior de drept privat, recunoscută ca fiind de utilitate publică și parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în Timișoara, pe strada Profesor Doctor Aurel Păunescu Podeanu nr. 144.

Proiectul de înființare a Universității „Ioan Slavici” din Timișoara se bazează pe prevederile Legii învățământului superior nr. 199/2023, care stipulează că instituțiile de învățământ superior sunt acreditate prin lege, în urma unui proces de evaluare.

Guvernul a autorizat inițial înființarea Fundației pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici” în 2000, iar în 2023 ARACIS a aprobat evaluarea instituțională externă pentru acreditare. În 2024, Fundația a transmis Ministerului Educației hotărârile necesare privind susținerea înființării Universității „Ioan Slavici”.

Universitatea va avea două facultăți: Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Inginerie, oferind programe de licență în Finanțe și Bănci, Contabilitate și Informatică de Gestiune și Tehnologia Informației.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*