Social

Acțiune de amploare, pe linie de prevenire, în cartierul Kuncz

Acțiune de amploare, pe linie de prevenire, în cartierul Kuncz

Polițiștii locali au organizat, astăzi, o acțiune în cartierul Kuncz, cu efective din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Siguranță Publică, la care au participat și reprezentanți ai  Direcției de Asistență Socială Timișoara, managerul de cartier din  cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, precum și reprezentanți ai operatorului de servicii publice de salubritate și ai Centrului Social din zonă.

Principalul scop a fost acela de a relaționa cu locuitorii acestui cartier în care au fost de-a lungul timpului numeroase probleme legate de abandonarea de deșeuri, incendierea acestora, dar și pe linie de ordine publică. Au fost verificate un număr de 26 de imobile, au fost consiliați 50 de locuitori din zonă, s-au încheiat la fața locului contracte de salubrizare acolo unde nu existau. Pe strada Zefirului au fost găsiți la domiciliu 20 de minori, aflați majoritatea în evidența asistenților sociali. Oamenilor li s-au explicat din nou prevederile legale referitoare la problemele constatate de-a lungul timpului, respectiv abandonul de deșeuri pe domeniu public, precum și incendierea acestora, fiind distribuite și peste 100 de pliante informative. Astfel de acțiuni sunt organizate aici periodic, tocmai pentru a preveni pe viitor fapte de natură să încalce legislația și să-i deranjeze pe ceilalți cetățeni care locuiesc în cartier.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*