Primăria și Consiliul Local Voiteg organizează evenimentul “Ruga Voitegeană”, ediția a XV-a, în perioada 8-9 septembrie 2024.
În data de 8 septembrie, în calendarul creștin se sărbătorește nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mică, iar numeroase biserici din Banat poartă acest hram.
Evenimentele vor avea loc la Căminul Cultural din comuna Voiteg, începând cu ora 19:00.
Potrivit primarului Niculae Pop, artiști de renume vor urca pe scenă.”Duminică, 8 septembrie vor urca pe scenă Tinu Vereșezan cu formația, Sara Bocșan, Ansamblul Voitegeana. Luni, 9 septembrie, artiștii Lena Miclăuș cu formația “Frații Marișca” și Lăzărică Imbrescu cu formația “Generația 9” vor interpreta melodiile consacrate și vor încinge hora“, a transmis primarul comunei Voiteg, Niculae Pop.
Acest eveniment face parte din programul cultural TimCultura 2024, finanțat de Consiliul Județean Timiș.