Eveniment

Acțiuni desfășurate în perioada sezonului estival de polițiștii de la IPJ Timiș

Acțiuni desfășurate în perioada sezonului estival de polițiștii de la IPJ Timiș

În contextul sezonului estival – perioadă de concedii, odihnă și relaxare, pentru toți locuitorii județului – polițiștii I.P.J. Timiș au demarat, încă de la începutul lunii iunie, o serie de activități pentru prevenirea faptelor antisociale, reducerea numărului de accidente rutiere, impunerea respectării legislației în vigoare și depistarea persoanelor de interes, căutate pentru audieri.

Având în vedere că această perioadă implică aflux mare de persoane cu prilejul desfășurării evenimentelor publice, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost întocmit un Plan de Măsuri pentru prevenirea evenimentelor negative stradale sau cu violență.

Polițiștii au acționat atât pe latura preventivă, venind în sprijinul cetățenilor cu sfaturi și informații folositoare pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor, dar și pe latura de combatere, urmărind să protejeze cetățenii de persoanele care nu respectă normele legislative.

În acest sens, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități în cadrul a 8 campanii și proiecte pentru a reduce riscurile cu privire la violența în familie, delicvența juvenilă, consumul drogurilor, discriminarea, protejarea bunurilor personale și importanța apelurilor efectuate la Serviciul de Urgența 112.

Chiar dacă a fost perioada vacanței, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au continuat să fie aproape de tineri în taberele școlare și în unitățile tip afterschool desfășurând activități în cadrul Campaniei –Împreună pentru o vacanță sigură!- în vederea oferirii elevilor cunoștințele necesare pentru a face alegeri sigure și responsabile, prevenind astfel comportamentele riscante și asigurând o vacanță lipsită de incidente neplăcute.

În prezent este în desfășurare campania Vreau să devin cineva, cu sprijinul ATOP, polițiștii au misiunea de a oferi 300 de ghiozdane complet echipate elevilor din județul Timiș care fac parte din centre de incluziune, centre de zi și școli. Ghiozdanele au ajuns deja la 60 de copii, urmând a fi distribuite și celelalte până la începerea școlii.

Pentru protejarea cetățenilor, polițiștii au intervenit la 7679 de evenimente semnalate prin Serviciul de Urgență 112, (o medie de 85 de apeluri zilnic), dintre acestea 577 nu s-au confirmat.

Pe linie de ordine publică

          Polițiștii au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică la 254 de evenimente cu public numeros, nefiind înregistrate incidente care să afecteze ordinea publică sau siguranța cetățenilor și au desfășurat 139 de acțiuni punctuale cu efective mărite ce au urmărit menținerea ordinii publice și prevenirea faptelor antisociale.

De asemenea, s-a acționat zilnic în colaborare cu polițiștii de frontieră pentru prevenirea migrației ilegale și descurajarea comiterii de fapte ilegale  asociate acestui fenomen, fiind desfășurate activități de verificare a unităților de cazare, a societăților comerciale pentru respectarea legislației privind șederea și încadrarea în muncă a străinilor.

Pe linie rutieră

 

Sub coordonarea Serviciului Rutier au fost desfășurate, începând cu luna iunie a acestui an, 2 razii și peste 500 de acțiuni punctuale ce au vizat creșterea vizibilității elementului polițienesc, fluidizarea traficului rutier și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

Zilnic s-a acționat în baza planului Blocada, iar în urma activităților de control al traficului rutier au  fost reținute 1.438 de permise de conducere, retrase 1.249 de certificate de înmatriculare și constate 418 infracțiuni rutiere.

De asemenea, menționez că de la intrarea în vigoare a noilor reglementări rutiere privitoare la conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive, IPJ Timiș nu a întâmpinat inconveniente, normele fiind implementate fără probleme, respectiv în toate situațiile reglementate de aceste prevederi IML Timișoara a pus la dispoziția poliției rutiere rezultatele analizelor toxicologice în termenul de 72 de ore prevăzut de lege.

În acest context, au fost înregistrate 33 de cazuri de pozitiv aparat drugtest/refuz de aparat drugtest/refuz aparat etilotest, dintre acestea în 9 cazuri IML a infirmat prezența în organism a alcoolului sau a altor substanțe cu efect psihoactiv.

În săptămâna 5-11 august, la nivelul polițiilor rutiere europene, a fost desfășurată acțiunea ROADPOL – Speed, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă. În județul nostru, activitățile s-au desfășurat în intervalele orare în care se înregistrează cele mai multe evenimente rutiere cu consecințe grave, respectiv prima și a doua parte a zilei. Din numărul total de amenzi aplicate, respectiv 1.721, au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale 1.182 sancțiuni contravenționale.

O atenție deosebită a fost acordată, încă de la începutul verii, motocicliștilor și bicicliștilor, care au fost informați despre obligațiile lor, ca participanți la trafic, normele legale în vigoare și faptul că acțiunile noastre îi vizează și pe ei, nu doar pe cei care conduc autoturisme.

În acest context, au fost verificați peste 100 de motocicliști, dintre care 18 au fost sancționați contravențional.

Cu privire la bicicliști, continuăm activitățile punctuale, de informare a acestora cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă legislația rutieră. În acest sens,  pentru abaterile bicicliștilor, au fost aplicate peste 700 de sancțiuni contravenționale.

 

Infracționalitatea sesizată

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, în perioada sezonului estival, au fost înregistrate 2.563 de infracțiuni.

Dintre acestea, 1715 sunt infracțiuni de natură judiciară, respectiv 66,91%.

Situația principalelor tipuri de infracțiuni sesizate, se prezintă astfel:

          În perioada menționată au fost înregistrate 401 infracțiuni de loviri sau alte violențe, acestea reprezentând 15,64%  din totalul infracționalității sesizate. Dintre acestea, 146 au avut ca specific violența în familie, fiind  emise 78 de ordine de protecție, iar 16 au fost încălcate, respectiv 20,51%.

          Pe linia infracționalității de mare violență, menționăm că a fost înregistrată o singură faptă și anume o tentativă de omor.

          Din categoria infracțiunilor de natură patrimonială, ponderea cea mai ridicată o reprezintă furturile, fiind sesizate 728 de infracțiuni, acestea reprezentând 28,40% din total.

          Totodată, facem precizarea că au fost înregistrate 162 de furturi din locuințe si societăți comerciale. Furturile din buzunare înregistrate în această perioadă sunt în număr de 14, în scădere fata de aceeași perioadă a anului trecut.

          Cu privire la infracțiunile de tâlhărie, este de precizat ca la nivelul județului au fost înregistrate 2 astfel de fapte, față de 11 înregistrate în perioada similară a anului trecut.

          Ca urmare a infracționalității sesizate precum și în urma cercetărilor și probatoriilor administrate în dosarele penale întocmite, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 429 de suspecți, fiind luate 115 măsuri preventive.

          De asemenea, in aceasta perioada, au fost depistate 81 de persoane dispărute din care 47 minori si 34 majori.

          Au fost depistate 45 de persoane urmărite la nivel național sau internațional.

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice

S-a urmărit, de asemenea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor fizice și juridice care se sustrag de la plata taxelor aferente către bugetul de stat prin comercializarea de mărfuri și produse fără evidențierea activităților desfășurate, astfel polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 52 de controale directe la societățile comerciale, 17 percheziții domiciliare și 21 de percheziții informatice. De asemenea, au desfășurat activități în cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în cadrul unui dosar de contrabandă fiind confiscate 560.000 de țigarete și mai multe sume de bani.

Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase

În această perioadă, polițiștii SAESP Timiș și-au concentrat activitatea pe nerespectarea legislației privind deșeurile, fiind desfășurate 8 acțiuni punctuale, în urma cărora au fost identificate 1.290 litri și 33.000 kg de deșeuri, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale și întocmite 5 dosare penale pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*