Încă o etapă importantă pentru construcția autostrăzii Timișoara – Moravița a fost parcursă, după ce Guvernul a aprobat indicatorii tehnico- economici.
„Cei 72,93 km ai acestei autostrăzi, care va asigura legătura dintre Timișoara și Moravița (frontiera româno-sârbă), vor avea un important impact în consolidarea economiei din zona de vest a României”, a explicat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
Lungimea totală a traseului viitoare autostrăzi este de 72,930 km, proiectul fiind structurat în trei tronsoane:
– tronsonul 1 km 0+000 – km 35+670;
– tronsonul 2 km 35+670 – km 69+160;
– tronsonul 3 km 69+160 – km 72+930.
Tronson 1
Punctul de început considerat este actualul nod de pe A1 de la Remetea Mare, nod care asigura legătura dintre A1 si DN 6. Autostrada ocolește localitățile Albina și Urseni. În zona de la sud de Giroc, la intersecția dintre strada Trandafirilor i varianta de ocolire Timișoara Sud este amplasat un nod rutier. Din acest nod rutier se va realiza o legătură de circa 2 km pentru conectarea variantei de ocolire la autostrada Timișoara – Moravița.
La intersecția autostrăzii cu DJ 693B se va amenaja descărcarea provizorie a tronsonului 1 printr-o bretea bidirecționala racordata la DJ 693B printr-un sens giratoriu.
Tronson 2
La circa 600m sud față de DJ 693B are punctul de început tronsonul 2. În continuare traseul autostrăzii traversează râul Voiteg/Vana Mare și Valea Tofani. Traseul continuă pe direcția sud traversând zone deluroase cu terenuri agricole brăzdate de cursuri de apa, se intersectează cu DJ592B la vest de localitatea Folea apoi cu CF922 Reșița – Timișoara și DN58B. În continuare traseul merge spre sud printre localitățile Dejan la nord est, iar la nordul localității Moravița este punctul de final al tronsonului 2.
Tronson 3
Punctul de început considerat este zona viitorului nod rutier amplasat în zona drumului național 57, în partea de nord-est a localității Moravița, bretele nodului rutier Moravița de pe partea stânga a autostrăzii fiind incluse în acest tronson.
Autostrada traversează DN 57 cu pasaj pe autostradă, se îndreaptă spre sud și traversează râurile Moravița și Boruga după care se va amplasa punctul de trecere a frontierei.
Au fost proiectate 6 noduri rutiere: A1 Remetea Mare, DJ 592 Albina, VO Timișoara Sud, DN 59 Pădureni, DN 58B Voiteg, DN 57 Moravița.
Cu o valoare de 14,59 miliarde de lei (cu TVA), asigurați prin Programul Transport, noua autostradă (parte a rețelei TEN-T) va fi construită în totalitate pe raza județului Timiș, într-o perioadă de maximum 48 de luni.