Alexandru Iovescu este propunerea PSD pentru funcția de vicepreședinte al CJ Timiș. Anunțul a fost făcut azi de către Alfred Simonis, președinte ales al Consiliului Județean Timiș.
La CJT, PSD va face majoritate cu PNL, iar unul dintre cei doi vicepreşedinţi va fi Alexandru Iovescu. Social-democrații aşteaptă acum propunerea liberalilor pentru cel de-al doilea vicepreşedinte, după care vor semna protocolul de colaborare.“Îmi doresc o majoritate formată din PSD și PNL la CJ Timiș. Vicepreședintele pe care îl voi propune din partea PSD va fi Alexandru Iovescu. Așteptăm propunerea din partea partenerilor de la PNL”, a explicat Simonis.
În calitate de preşedinte ales al CJT, Alfred Simonis spune că îşi doreşte o colaborare cu primarul Timişoarei, pentru binele oraşului şi al judeţului. “Am avut mici tatonări, între noi şi USR, am avut discuţii şi cu cei de la PNL, pentru că avem un protocol cu ei la nivel național şi va trebui să avem o discuţie mai întâi în coaliţie, la nivel judeţean, dar şi la nivel național pentru a stabili care sunt paşii următori pentru a stabili cine desemnează viceprimarii şi care sunt majorităţile. Acele zvonuri care se vehiculează în spaţiul public, că o alianţă foarte posibilă, din punct de vedere matematic, împotriva USR la municipiul Timişoara, nu mai este posibilă, deoarece pentru PSD, acesta este drumul pe care l-am început în urmă cu cinci ani şi pe care vrem să-l continuăm, mai ales că a dat şi rezultate, oamenii au apreciat strategia noastră, modul în care am gestionat judeţul Timiş. Nu este clar cine va avea viceprimarii, însă vă spun că nu vom participa la o majoritate împotriva lui Fritz, nu pentru că mă deranjează să fiu împotriva lui, ci pentru că nu vreau o majoritate împotriva Timişoarei”, a declarat Alfred Simonis.
De cealaltă parte, în Consiliul Local Timişoara PSD şi PNL vor merge, cel mai probabil, separat.