Life-style

Aproximativ 90.000 de oameni s-au distrat la Flight Festival

Aproximativ 90.000 de oameni s-au distrat la Flight Festival

În perioada 21-23, a avut loc la Muzeul Satului Bănățean Timișoara, cea de-a VI-a ediție a FLIGHT FESTIVAL, iar inițiativa organizatorilor de a muta locația s-a dovedit una inspirată.

Muzeul și-a transformat înfățișarea pentru a găzdui trei zile incediare de distracție. Acest eveniment, unic în Europa de Est, a adus laolaltă muzică, artă și tehnologie, oferind celor aproximativ 90.000 de participanți o experiență culturală inedită.

Flight Festival este un festival de edutainment, unde muzica se întâlnește cu educația. Acesta oferă festivalierilor o călătorie captivantă, în care se îmbină distracția și cunoașterea. Organizatorii au creat multiple zone de interes pentru diversele categorii de public. Fiecare participant a avut parte de momente memorabile, iar atmosfera a fost una de neuitat.

Pe parcursul celor trei zile, artiști precum James Arthur, BUG Mafia, Deliric x Silent Strike & Muse Orchestra, Subcarpați, Bosquito, Grasu XXL, The Mono Jacks, Mario Fresh, Andi Moisescu, Macky Gee, Kara, Circadian și Tantrum Desire au bucurat spectatorii cu prestațiile lor.

”Când am ieșit în fața publicului, a fost o experiență extraordinară. Întotdeauna este despre public. Vă mulțumesc pentru caldură și ospitalitate și sper să ne revedem curând!” – James Arthur

”Mă bucur să revin la FLIGHT! Este un festival cu adevarat epic!” – Circadian

”Ne-am simțit foarte bine pe scenă, ne-am întoarce oricând.” – B.U.G. Mafia

”Extraordinar! Timișoara la înălțime, fiindcă suntem la FLIGHT FESTIVAL și n-avea cum să fie altfel!” – Deliric


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*