Administrație

Varianta Ocolitoare Timișoara Sud va fi dată în folosință în iulie

Varianta Ocolitoare Timișoara Sud va fi dată în folosință în iulie

Lucrările la Centura de Sud a Timișoarei vor fi gata în luna iulie. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a  fost azi pe șantier pentru evaluarea lucrărilor de până acum.

Potrivit ministrului, pe tronsonul dintre Moșnița Nouă și Ghiroda a fost turnat asfaltul, urmând să fie realizate marcajele și montați parapeții. “În luna iulie această investiție va fi dată în trafic. Astăzi când vorbim, sunt undeva la 84 %, cred că la finalul lunii mai se ajunge la 90%, urmând ca în iunie și iulie să fie acoperite celelalte 10%”, a explicat azi Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

În prezent, peste 180 muncitori și mai mult de 70 de utilaje lucrează pe cei 25,69 de km ai Variantei Ocolitoare Timișoara Sud. Investiția se ridică la peste 380 milioane lei.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*