În contextul întreruperii nejustificate a activității de către RETIM ECOLOGIC SERVICE SA, operatorul de colectare a deșeurilor municipale din zona 1 Timisoara, ADID Timiș încurajează utilizatorii serviciului de salubrizare arondați zonei 1 de colectare (persoane fizice și persoane juridice) să semnaleze această situație prin trimiterea unui mail la adresa sesizari@adidtimis.ro.
„În mail, vă rugăm să furnizați următoarele informații: adresa completă, data/ datele în care nu s-a efectuat colectare, categoria deșeurilor necolectate (reziduale sau reciclabile) și dacă este posibil fotografii cu indicația locației GPS„, au transmis reprezentanții ADID Timiș.
Din zona 1 Timișoara fac parte localitățile: Timișoara, Dumbravița, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Remetea Mare, Sânmihaiu Român, Șag, Becicherecu Mic, Biled, Bucovăț, Cărpiniș, Cenei, Checea, Dudeștii Noi, Fibiș, Foeni, Giulvăz, Iecea Mare, Mașloc, Otelec, Parța, Peciu Nou, Pișchia, Săcălaz, Sânandrei, Șandra, Satchinez, Uivar, Variaș.
Citește și:

Polițiști de frontieră din cadrul SPF Orșova au refuzat 350 de euro mită în două cazuri distincte

Cum putem ajuta animalele fără stăpân să supraviețuiască gerului

Parteneriat pentru salvarea câinilor fără stăpân: adopții accelerate și condiții mai bune în adăpost...

Verificări ale polițiștilor locali în piețele agro-alimentare

RETIM a predat toate instalațiile și Celulele 1 și 2 de la DDN Ghizela
























