S-a stabilit numărul de ordine de pe buletinul de vot din Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 37 Timiș pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 9 iunie 2024, astfel:
A. În prima etapă, participă:
a) partidele politice care au ca membri cel puțin 7 senatori sau 10 deputați sau care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior;
b) organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale cu reprezentare parlamentară;
c) alianțele politice și alianțele electorale alcătuite din partide care au ca membri cel puțin 7 senatori sau 10 deputați, din partide politice care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior și/sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale cu reprezentare parlamentară.
Formațiunile politice care se încadrează în această categorie, care au depus propuneri și/sau liste de candidați la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 37 Timiș și care participă la această etapă sunt:
1. Alianța PSD PNL
2. Alianța pentru Unirea Românilor
3. Uniunea Democrată Maghiară din Romania
În urma tragerii la sorți, ordinea acestora pe buletinul de vot este următoarea:
1. Uniunea Democrată Maghiară din Romania
2. Alianța PSD PNL
3. Alianța pentru Unirea Românilor
B) În etapa a două, participă partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice și alianțele electorale, altele decât cele prevăzute în prima etapă.
Formațiunile politice care se încadrează în această categorie, care au depus propuneri și/sau liste de candidați la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 37 Timiș și care participă la această etapă sunt:
1. Partidul Umanist Social Liberal (PUSL)
2. Alianța Electorală ALIANȚA DREAPTA UNITĂ USR-PMP-FORȚA DREPTEI
3. Partidul S.O.S. România
4. Partidul România Puternică
5. Partidul Reînnoim Proiectul European Al României (REPER)
6. Partidul România Mare
7. Partidul Patrioților
8. Partidul Național Conservator Român
În urma tragerii la sorți, ordinea acestora pe buletinul de vot este următoarea:
1. Partidul România Mare
2. Partidul S.O.S. România
3. Partidul Umanist Social Liberal (PUSL)
4. Partidul Reînnoim Proiectul European Al României (REPER)
5. Alianța Electorală ALIANȚA DREAPTA UNITĂ USR-PMP-FORȚA DREPTEI
6. Partidul Patrioților
7. Partidul Național Conservator Român
8. Partidul România Puternică
În consecință, ordinea înscrierii pe buletinele de vot va fi următoarea:
BULETINELE DE VOT PENTRU PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN:
1. Alianța PSD PNL
2. Alianța pentru Unirea Românilor
3. Partidul România Mare
4. Partidul S.O.S. România
5. Alianța Electorală ALIANȚA DREAPTA UNITĂ USR-PMP-FORȚA DREPTEI
6. Partidul Național Conservator Român
7. Partidul România Puternică
BULETINELE DE VOT PENTRU CONSILIULJUDEȚEAN:
1. Uniunea Democrată Maghiară din Romania
2. Alianța PSD PNL
3. Alianța pentru Unirea Românilor
4. Partidul România Mare
5. Partidul S.O.S. România
6. Partidul Umanist Social Liberal (PUSL)
7. Partidul Reînnoim Proiectul European Al României (REPER)
8. Alianța Electorală ALIANȚA DREAPTA UNITĂ USR-PMP-FORȚA DREPTEI
9. Partidul Patrioților
10. Partidul Național Conservator Român
11. Partidul România Puternică