Social

16 cerșetori, depistați de Poliția Locală. Doi dormeau într-o fostă casierie a Retim

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică au desfășurat, în ultimele zile, o amplă acțiune cu scopul depistării persoanelor fără adăpost și a celor care apelează la mila publică pe raza municipiului Timișoara. Astfel, s-a acționat în zonele Parcul Botanic, Gara de Nord, Bd. General Dragalina, Catedrala Mitropolitană – Parcul Civic, Zona Elba, Pictor Ioan Zaicu.

Au fost depistați 16 cerșetori și oameni ai străzii, aceștia fiind predați către centrul social de pe Strada Telegrafului. Totodată, în cazul a două astfel de persoane s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 61/1991 republicată, deoarece au pătruns fără drept în clădirea fostei casierii a Retim de pe Strada Matei Corvin. Astfel de acțiuni sunt organizate periodic, pe lângă verificările zilnice și măsurile luate ca urmare a sesizărilor de la cetățeni.

De la începutul acestui an în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali iau măsuri de preluare a acestora din stradă și predarea către serviciile sociale în vederea reintegrării lor, dar din păcate, din cauza legislației, dar și a faptului că aici primesc bani de la cetățeni, aceștia se întorc înapoi în stradă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*