Educație

Laura Kovesi a susținut la UVT o conferință pentru studenții de la Drept

Laura Kovesi a susținut la UVT o conferință pentru studenții de la Drept

Laura Codruța Kovesi este cel mai cunoscut procuror al României, prima conducătoare a Parchetului European, înființat în 2019, funcțional din 2021, care anchetează fraude cu fonduri europene și cu TVA desfășurate de rețele organizate ale corupției fiscale, prin activități simultane în minim două sau mai multe țări UE.

În Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, doamna Kovesi a fost invitată a Facultății de Drept din UVT pentru o conferință dedicată comunității noastre universitare, desfășurată sub titlul „Crima organizată nu are frontiere. Dar Parchetul European are?”.

Laura Kovesi a comunicat deschis despre provocările și importanța activității noului Parchet European și i-a îndemnat pe studenții de la Drept, viitori absolvenți ai programelor acestei facultăți, să aleagă o carieră de procuror european.

Facultatea de Drept din UVT a inițiat un program în premieră, cel de Dreptul Uniunii Europene, care ne racordează direct la temele juridice importante pentru spațiul european, program în cadrul căruia doamna procuror Laura Codruța Kovesi va conferenția în viitor la UVT. De asemenea, pregătim un parteneriat educațional de termen lung cu Parchetul European, în cadrul căruia vom pregăti viitorii specialiști, atât de importanți în combaterea marilor rețele de fraudă.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*