Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara, a avut loc ședința festivă și activitatea de avansare în grad a unor cadre.
Cu această ocazie, comandantul unității, colonel Gheorghe Alin Emanuel și-a exprimat recunoștința față de întreaga activitate a jandarmilor unității și față de familiile acestora, pentru sprijinul necondiționat pe care îl oferă.
„Nu ne-am uitat nici înaintașii, aducându-le un omagiu, în cadrul unui ceremonial militar și religios încheiat cu depunere de coroane. De asemenea, am fost gazdă pentru reprezentanții tuturor instituțiilor partenere, cărora, într-un cadru festiv, le-am oferit câteva momente demonstrative din activitatea noastră, mulțumindu-le pentru întreaga colaborare pe care o desfășurăm constant, pentru siguranța cetățenilor”, a spus sublocotenent Daniela-Mihaela Gintaru, purtător de cuvânt la Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara.