Social

Activitate de plantare în cadrul Proiectului educativ Școala Afară- Laboratorul nr. 2 de educație ecologică în aer liber

Activitate de plantare în cadrul Proiectului educativ Școala Afară- Laboratorul nr. 2 de educație ecologică în aer liber

În cadrul eforturilor continue de promovare a educației ecologice și a conectării tinerei generații cu natura, ADID Timiș a organizat în perioada 15-16 martie, o activitate de plantare în cadrul Proiectului educativ Școala Afară- Laboratorul nr. 2 de educație ecologică în aer liber.

Activitatea are drept scop principal evidențierea importanței copacilor în comunitate, precum și formarea atitudinilor responsabile și respectuoase față de mediul înconjurător.

Cu determinare și angajament pentru un viitor sustenabil, cei aproximativ 500 de voluntari au reușit să planteze peste 2.500 de puieți, demonstrând astfel solidaritate și responsabilitate față de mediu.”Sunt ferm convins că educația este cheia pentru construirea unui viitor sustenabil și că este esențial să începem încă de la vârste fragede, implicând tânăra generație în experiențe practice și educaționale în natură. Prin această activitate de plantare, dorim să inspirăm generațiile viitoare în legătură cu importanța protejării și valorificării resurselor naturale. Prin învățare și acțiune, sperăm să semănăm semințele unei generații viitoare de ecologiști dedicați “, transmite Cristian Moș, Președinte ADID Timiș.

Prin intermediul acestei activități, copiii au avut oportunitatea de a-și dezvolta abilități practice, precum și de a-și îmbunătăți înțelegerea și aprecierea pentru natură.

Proiect inițiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, organizat în colaborare cu instituțiile partenere: Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara, Instituția Prefectului Județul Timiș, Inspectoratul Școlar Timiș, Agenția pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu, ABA – Administrația Bazinală de Apă Banat, ADI Apă Canal, Lions Club Timișoara Dinamic Plus, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara, Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara, USVT – Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate, Societatea Anteprenorială Studențească – USVT; Sponsori: Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, Profi, Barierra System.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*