Administrație, Economic

Ministrul Dezvoltării: Accelerăm implementarea investițiilor finanțate de MDLPA

Ministrul Adrian Ioan Veştea a avut, astăzi, o întâlnire de lucru alături de Marcel Boloș, ministrul finanțelor, Adrian Câciu, ministrul investițiilor și proiectelor europene, și Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor, în cadrul căreia au fost abordate subiecte legate de continuarea finanțării investițiilor pe care Ministerul Dezvoltării le implementează, în vederea modernizării localităților din toate județele României.

De asemenea, a fost analizat stadiul contractelor de finanțare semnate prin componentele coordonate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și impactul bugetar al acestora.

„Întrucât ministerul finanțează proiecte de dezvoltare locală și colaborează îndeaproape cu autoritățile publice locale beneficiare, acestea, dar și agenții economici și celelalte entități care contribuie la implementarea investițiilor au nevoie de predictibilitate și continuitate în finanțare, astfel încât nimic din ceea ce am început nu trebuie să aibă sincope; dimpotrivă, trebuie să accelerăm implementarea și finalizarea proiectelor începute”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*