Marți, în jurul orei 11:30, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au oprit pentru control pe strada Paul Constantinescu din Timișoara, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 33 de ani, în calitate de candidat în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoria ,,B”.
În urma testării acestuia cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Polițiștii susțin că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanțelor psihoactive.
Citește și:

Zi de foc în Timiș. Cinci incendii într-o singură zi, peste 10 hectare mistuite de flăcări și o cult...

Amenzi de aproape 250.000 de lei în urma controalelor Poliției Transporturi Timiș

Fast-food din Complexul Studențesc sancționat cu 60.000 lei pentru abandon de deșeuri

Accident pe DJ 592, în zona localității Bacova

Incendiu la un apartament în Calea Șagului
























